vineri, 15 martie 2013

Leacuri vs Pastile



Ţuica şi bicarbonatul. Au fost mereu principalele medicamente pe care mi le administra străbunica în perioada copilăriei. Dacă îmi era rău peste noapte, mamaia îmi dădea o linguriţă de „dicarbonat” iar dacă mă prindea vreo răceală, fie mă punea să beau „un deget de rachiu” fie îmi aplica o frecţie zdravănă pe spate, piept şi ceafă cu aceeaşi substanţă binefăcătoare. Tot pentru răceală era bună şi o bucată de mămăliga caldă învelită în prosop care trebuia ţinută pe piept ca să elimine infecţia. Untura era bună pentru buze crăpate sau arse de vânt. Dar în cazul meu, cel mai des era nevoie de albuşul de ou, care îmi vindeca arsurile căpătate în urma micilor năzdrăvănii din jurul plitei şi a cuptorului. Desigur, dacă situaţia nu se îmbunătăţea vizibil la scurt timp de la aplicarea tratamentelor, apăreau părinţii cu medicamente. Următorii pe scara ierarhică erau medicii, asistentele şi injecţiile. Însă eu nu am experimentat asemenea tratamente complexe. Mai târziu, sub tutela părinţilor am aflat de Bitterul suedez , Balsamul chinezesc,  şi Penicila V. Tot atunci rujurile mamei au înlocuit untura bunicii. 
Andreea

 Old medicine,  known by my grandmother, to heal the childhood diseases (when I got cold, when I burnt myself...). If they did not work, my parents were bringing me pills. If these would not work, only then I would go to the doctor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu