Leacuri bune din copilărie

Am aflat că pojarul, „ca să iasă’, trebuie ca pe piept să se pună o pânză roşie. Şi numaidecât, fiinţa cu două brobonele pe faţă şi mustaţă mijită, vărul meu, s-a umplut de bube, care mai de care mai mâncăcioase. Era, ce-i drept, o pânză straşnic de roşie.

Ştiu că dacă ţi se apleacă, păi sigur eşti deochiată, ori prea ai mâncat cu poftă ostropelul ăla. Şi pentru că nu se ştia varianta corectă, bunica îmi descânta blând, până-i trozneau fălcile de căscat şi-i curgeau lacrimile, apoi mă lua la "tras" pe mâini: de la atingeri şoptite până la apăsări dictatoriale, cu oţet de Mizil.

Că veni vorba de oţet, după tabere era tratamentul obligatoriu. Bine, pentru oarece bâzdâgănii dătătoare de senzaţii mâncăcioase, exista o soluţie din petrol, frunze de pelin şi inima nucii (partea aceea fibroasă din nucă, ce separă miejii). Te ungeai frumos pe tot scalpul, luai o pauză, apoi te spăla bunica bine, bine, în albia din salcam. Cum cu ce? Cu apă de ploaie și săpun de casa, din ăla bun, cu pelin, de-ţi face părul să scârţâie. Şi aşa scăpai garantat de orice posibilă ruşine de început de şcoală – asta dacă nu aveai unghiile netăiate!

Şi orice răceală de adult se trata cu ţuică de prună! şi orice tuse care nu „rupea”, cu mămăligă fierbinte pe piept. Durerea de măsea se oblojea cu o frunză de muşcată, cea de spate cu o blană de iepure purtată direct pe piele. Si orice altă bubă sau durere de nepot se alina cu pupături şi mângâieri cu mâini mari, aspre, negre de la pământ. Iar crăpăturile ce desenau harta mâinilor buncilor nu treceau, din contră, se adânceau, dar îşi ostoiau usturimea prin mângâiatul nepoţilor. Şi cu Sanopil, unguentul adus de la Bucureşti, pe care nepoata, care vroia să se facă doctoriţă, îl aplica, seară de seară, cât ţinea vacanţa la ţară.

Magda-Raluca

If one had measles, he/she could cure when there was placed a red cloth on the chest. If there was an evel-eye, the grandmother cured it with a incantation. Against lices there was a remedy with gas and home made soap. A toothache passed away with a leaf of geranium... All sorts of remedies from childhood.

Deochiul

M-am amuzat citind tema blogului de azi şi mi-a venit în minte un leac băbesc primit cu sfinţenie în copilărie, pentru care nu existau medicamente. "Boala" era deochiul de care sufeream tare des, având ochii verzi. Acuma foarte precis nu reţin, dar dacă mi se lăsa rău, sau ma înroşeam prea tare, sau manifestam diverse alte semne misterioase - mama decidea brusc ca am fost deocheata. Erau doua variante de tratament: cea soft era un soi de poezie/descântec bolborosita de mama, pe care o zicea rapid, de câteva ori, terminată invariabil cu "ptiu-ptiu". Dacă nu trecea, atunci venea tratamentul hard, respectiv o vecina mare maestra care îmi stingea cărbuni. Stând la bloc, cărbunii erau de fapt nişte chibrituri. Ideea e că dacă lumea începea să caste, însemna că precis a fost vorba de deochi. Şi cum lucrurile se întâmplau de obicei seara, căsca toată lumea cu mult spor...
Alexandra

How to cure the "evil eye", that I was suffering often when I was a child, as I have green eyes.

Leacuri vs Pastile

Ţuica şi bicarbonatul. Au fost mereu principalele medicamente pe care mi le administra străbunica în perioada copilăriei. Dacă îmi era rău peste noapte, mamaia îmi dădea o linguriţă de „dicarbonat” iar dacă mă prindea vreo răceală, fie mă punea să beau „un deget de rachiu” fie îmi aplica o frecţie zdravănă pe spate, piept şi ceafă cu aceeaşi substanţă binefăcătoare. Tot pentru răceală era bună şi o bucată de mămăliga caldă învelită în prosop care trebuia ţinută pe piept ca să elimine infecţia. Untura era bună pentru buze crăpate sau arse de vânt. Dar în cazul meu, cel mai des era nevoie de albuşul de ou, care îmi vindeca arsurile căpătate în urma micilor năzdrăvănii din jurul plitei şi a cuptorului. Desigur, dacă situaţia nu se îmbunătăţea vizibil la scurt timp de la aplicarea tratamentelor, apăreau părinţii cu medicamente. Următorii pe scara ierarhică erau medicii, asistentele şi injecţiile. Însă eu nu am experimentat asemenea tratamente complexe. Mai târziu, sub tutela părinţilor am aflat de Bitterul suedez , Balsamul chinezesc,  şi Penicila V. Tot atunci rujurile mamei au înlocuit untura bunicii. 

Andreea

 Old medicine,  known by my grandmother, to heal the childhood diseases (when I got cold, when I burnt myself...). If they did not work, my parents were bringing me pills. If these would not work, only then I would go to the doctor.

Penicilina

Ca să nu răcim, sau când eram răciţi, nici nu mai ştiu bine, oricum, în fiecare iarnă era acelaşi scenariu: vecina bunicilor mei, asistentă medicala, o doamnă cu siguranţă drăguţa, dar neiubită de noi, de copii, venea şi ne făcea, preventiv, câte o penicilină injectabilă. La o zi şi la o oră stabilită. Noi, copiii, aflam în ziua cu pricina că ni se pregăteşte ceva. Eu ştiu că mă ascundeam prin casă, sau mă făceam că nu aud când mă strigă să vin la injecţie. Durea foarte tare când te înţepa cu acul, de regulă în şold sau în fund, dar mai tare pişca atunci când injecta serul vindecător. O dată m-am încordat atât de mult, încât era să rup acul. Era o problemă pe-atunci, pentru că nu erau ace de unică folosinţă şi trebuiau dezinfectate într-o cutie misterioasă. Se întâmpla prin anii '80.


Whan I was a child, during the 1980s, each winter the neighbour of my grandparents came to our house to give us a shot of Peniciline. We were hiding in the house when we knew that she was coming, but we had to came out, eventually.