Bau-bau din toaleta

Am copilărit la țară, la bunici, până în clasa I. Cu siguranță mergeam și la oraș, la părinți, probabil că stăteam săptămâni, luni întregi, dar amintirile mele sunt mai mult de la sat, unde universul meu era în jurul bunicilor mei, unde mă jucam cu fratele și verișorii mei, dar mai ales erau prezente animalele pe care le aveam în curte (căței, pisici, găini, cai, viței...). Toate zgomotele unei gospodării țărănești îmi erau cunoscute și familiare.
În clasa I a trebuit să merg la școală, să mă rup de tot acest univers. Și a fost o adaptare anevoioasă... Primul lucru pe care l-am învățat era să nu mai salut pe toată lumea, așa cum făceam pe ulițele satului. A doua învățăminte a fost să mă joc numai în fața blocului, nu aveam voie să mă duc mai departe de atât, trebuia să învăț să trec strada, să fiu atentă la mașini... Toate acestea pentru a vă face idee despre faptul că trebuia să mă obișnuiesc la o altă lume de zgomote.
Singurul zgomot pe care, însă, nu l-am putut domestici era chiar din casă: șuierul puternic pe care îl face rezervorul de apă de la toaletă, după ce tragi apa. Era un zgomot atât de puternic pentru mine, încât îmi închipuiam că era produs de o întreagă oștire de monștri...
Parcă mă văd: era ca un ritualul zilnic, spaima că trebuie să mă duc la toaletă, dar mai ales spaima că trebuie să ies de la toaletă fără să mă fi "atacat" monștrii zgomotoși.
Era un adevărat exercițiu de echilibristică: o mâna pe sfoara lungă de care se trăgea apa, întinsă la maximum, iar cealaltă mână pe clanță; le acționam concomitent: trăgeam apa și deschideam ușa în același timp, o zbugheam afară, cu respirația oprită și înspăimântată.
Cred că m-a ținut mult această spaimă... cel mult până ne-am mutat, când eram în clasa a VI-a, într-un bloc unde rezervorul de apă nu mai era sus pe perete, ci jos, la îndemână, nu mai  trebuia să tragem de o sfoară în jos, ci să ridicăm un buton în sus, nu mai făcea nici zgomotul îngrozitor, de huruiau țevile de apă în toată casa. Acum era un rezervor de apă accesibil, pe care puteam să îl inspectez în voie, dacă îi ridicam capacul. Pe scurt, să îl domin.

Ana

I spent my childhood to my grandparents, in the countryside, a place where I got used to all the animal but mainly with all the noises that were around. When I had to come in the city, when school started, I had to learn a lot of new things, and also to adapt to new noises. Only one I could not learn to like... the noise made by the water tank from the loo... a noise so strong that I always imagined it was an army of monsters in the tank. I remember, now with humor, how frightened I was that I have to go to the bathroom, but how frightened I was that I have to come out of it... A fear that I only tamed when we moved to a new apartments, with more modern toilets.