Vă mai amintiți de Street Delivery? Forfota și
veselia din strada Pictor Arthur Verona s-au dus de ceva vreme. Însă nouă ne-a
rămas borcanul mov cu amintiri, în care trecătorii binevoitori ne-au lăsat
bilețele cu amintirile lor din copilărie.
Jocuri preferate și regulile lor născocite, povești
dragi, gusturi de demult care încă îți mai umblă pe papile, peripeții, jocuri
devenite mai târziu meseriile celor care le jucau, animale de pripas,
futișaguri de flori și de fructe, năzdrăvănii, chipuri întipărite în minte,
jucării mai mult sau mai puțin obișnuite, vorbe de duh și de deochi, priveliști
rămase pe retină... Rânduri scrise în fugă pe câte-un colț de masă, care amuză
și îndulcesc la o primă lectură, dar care cutremură dacă te adâncești în ele,
dacă în peticul de hârtie ruptă la repezeală vezi crâmpeiul de lume care se
împotrivește trecerii timpului.
M-am întrebat dacă ar trebui să categorisesc în
vreun fel bilețelele, să născocesc căprării nuanțate și ordonate. Au urmat o
palmă peste frunte și o mustrare de sine: ce rost are să faci ordine în
întâlnirile fericite?
Le mulțumim tuturor celor care au dat în mintea
copiilor alături de noi!
· „Un
joc pe care-l iubeam foarte tare era Flori, fete sau băieți, pe care-l
jucam în spatele blocului. Nu țineam neapărat să vorbesc despre fete, ci despre
filme. Vader, Spiderman, Superman erau filmele la
modă prin anii ’80-’85. În
schimb, disprețuiam Elasticul.”
(Un
băiat născut în 1970)
·
Jocul
preferat: șotronul. Și când mama ne scotea o albie plină cu apă și ne bălăceam
în voie.”
(Anonim )
·
„Tatăl
meu, Marin, îmi cumpăra povești înregistrate pe discuri de vinilin. Cel mai
mult îmi plăcea discul cu Aventurile lui Păcală. Ascultam
poveștile până le memoram, iar când aveam oaspeți, tata mă punea să le „interpretez”
povestea. Toți mă felicitau și eu eram foarte fericită.
(Anonimă)
·
„Am
spart geamurile de la dormitor, strigând după mama. :D” (Anonim)
·
„Aveam
o tricicletă care cam scârțâia când mă dădeam jos pe ea.” (Ioan)
·
„Îmi
amintesc de plimbările prin via bunicului.” (Anonim)
·
„Eram
copil de 3-4 anișori și mă jucam cu alți copii pe o coastă, la bunici. Așa îi
spuneam noi dealului care era chiar în spatele casei bunicii – „pe coastă”.Mulți
dintre prietenii meu erau cu animalele casei : vaci, capre, gâște, oi. A
venit ca din senin o furtună care ne-a alungat rapid pe toți. Eu m-am trezit
dusă la vale de un „pârâu” format spontan pe o cărare largă de atâta puhoi de
ape. Alunecam prin apa plină de mâldeopotrivă copii și vite și animalele ne
fereau cu grijă. În întâmpinarea noastră veneau bunicii grijulii. Pe mine m-a
luat bunica în brațe, m-a liniștit și m-a ținut toată seara la căldură, lângă
sobă”. (Anonimă)
·
„O zi
de vară la Ivești cu familia. Am mâncat cireșe toată ziua, ne-am udat cu apă
rece din fântână cu gălețile și am jucat Rațele și vânătorii. Toată familia a
participat.” (Anonim)
·
„Când
eram copil, jocul meu preferat era cu bățul. Putea fi orice : un pistol, o
sabie, un toiag, o mătură magică pe care zburam. Mama îmi lua mereu jucării,
dar eu am rămas fidel bățului.”
(Anonim)
·
Am primit și o rețetă de prăjitură… J
Chec simplu:
3-4 ouă
1 cană de zahăr
½ cană de ulei
1 cană de lapte
2 căni de făină
1 praf de copt
esențe (rom, vanilie)
Spor la
frământat!
·
Cineva
ne-a explicat regulile jocului Castelul:
„Un teanc
de pietre, 5-6, în formă de castel, trebuia dărâmat cu o minge. Se juca pe 2
echipe. Câștiga cine dărâma primul tot castelul. Un fel de bowling de stradă.”
(Anonim)
·
„Una
dintre cele mai frumoase amintiri: mergeam la țară, la bunica, și dormeam 4-6
nepoți cu ea în cameră. Înainte să ne culcăm, făceam rugăciunea…” (Anonim)
·
„Când
aveam 7 ani, am luat o pisică din spatele blocului cât ai mei erau la muncă. Am
ținut-o în casă ore bune și când mi-am văzut mama (pe geam) venind de la muncă,
mi-am aruncat pisica pe balcon. Câteva ore mai târziu am auzit pisica
tânguindu-se într-un copac, de dorul meu. Din fericire, stăteam la
etajul 1. Acum am două pisici și plănuiesc o carieră de medic veterinar.” (Anonim)
·
„Probabil caracteristic multor copilării de fete
sub 7 ani din anii ’90, șotronul a fost jocul cel mai jucat al perioadei –
stăteam zi-lumină adunați în jurul parcării, cu cretă și pietricele și țopăiam cât ne țineau picioarele. Pe șotroane mai mici, mai mari, mai
strâmbe sau corespunzătoare, ne-am consumat energia ore întregi sub copacii
scării și ne-am bucurat sincer acolo. Și încă ținem minte cum era! Și ne e dor!”
(Anonim)
·
„Amintirile
preferate din copilărie sunt vacanțele la bunici și ploile de vară pe ulițele
încinse ale satului.” (Anonim)
·
„Șotronul,
elasticul, coarda, volei, fotbal, X și 0… Table și șah (în adolescență) jucam
cu un unchi care avea vreo 60 de ani și căruia îi lipsea un picior. Îl pierduse
într-un accident în mină. Era orfan din Basarabia și fusese copil de trupă. Îl
chema Preda. A murit de vreo 10 ani. El m-a învățat să citesc. Nu avea copii. Soția
lui pierduse gemenii înainte să îi nască. Ne dădea mereu dulciuri. Când voia să
jucăm table, ne întreba dacă vrem să jucăm „șase-șase” : Facem un șase-șase? Jucam ore întregi.”
(Anonim)
·
Un alt joc preferat: Servitul cafelei – făcută
din cacao, apă și zahăr, savurată în serviciul de cafea albastru, din plastic.”
(Ana)
·
„Îmi plăcea mult în corcoduși și pe câmpia din spatele
casei, cu cățelul teleleu și foaie verde…”
(Anonim)
·
„Când eram mic, mâncam caise verzi și
corcodușe.” (Anonim)
·
„Am
mers la casa unor prieteni de la Corbu… și eram foarte impresionată de măgarul
lor (nu mai văzusem niciodată unul). În cele 6 zile i-am dus apă și tot ce
găseam în casă de mâncare, vorbindu-i, adresându-i-mă cu „Doamna Măgăreață”… (Anonimă)
·
Vorbe
de deochi de la bunica:
(Seara) „Bună
dimineața, ulciorule! Așa cum nu-i acum dimineață, așa să nu ajungi tu până
dimineață !”
(Dimineața) „Bună seara, ulciorule! Așa cum nu e acum
seară, așa să nu ajungi tu până seara !”
(Anonim)
·
„Desenam
cu bățul pe nisip drumuri și jucam leapșa pe aceste drumuri, alergându-mă cu
alți copii.”
(Anonim)
·
Despre
jocurile copilăriei: „Existau sticluțe cu medicamente (penicilină, ser), pe
care le umpleam cu apă colorată din hârtie creponată, cu o diversitate de
culori. Apoi desenam bani de 1 leu, 3 lei, 25 lei, 50 lei, 100 lei pe care-i
ofeream copiilor din grup, contra cărora eu le ofeream câte o sticluță cu un
anumit preț, reprezentând sortimente de lichior, rom, vin etc. Continuam jocul
până când ne plictiseam. După ce am terminat opt clase, domeniul meu de
activitate a fost comerțul, mai întâi ca bucătar, apoi afacerea proprie
(alimentație publică și magazin alimentar).” (Anonim)
·
„Coarda
– coarda grea, de sfoară, cu mâner de lemn. Coarda de sărit e azi din plastic: prea
ușoară, se crapă la soare, uneori are contur pe mâner, dar ce folos…” (Anonim)
·
„MARE. MAMAIA SAT. PLAJĂ GOALĂ, NICIO VILĂ.
PĂREA ENORM. ANII ’80 – DEMOLAREA SATULUI. ANII ’90 – RECONSTRUCȚIE.” (Anonim)
·
„Căsuțe
din castane pentru păpuși mici cât un deget.” (Anonim)
·
„Și
acum îmi amintesc cu plăcere de verile petrecute la țară, când cireșele erau
coapte și roșiiși caisele parfumate, când mergeam toți copiii de pe uliță și ne
cățăram în copaci pentru a aduna prada dulce…” (Anonim)
·
„Câmpul
pe care jucam Baba oarba, scăldatul și prinsul peștilor la râu, mersul la
strâns de fân, tăvălitul în fân…” (Anonim)
·
„Construiam căsuțe din cărămizi.” (Anonim)
·
„Când eram mică, mă urcam cu frații mei pe dulap
și săream pe pat. Partea frumoasă nu era săritura, partea frumoasă era că
niciunul nu recunoștea că a rupt patul și nimeni nu era pedepsit.”
(Anonimă)
·
„Când eram mica mă jucam de-a profesoara cu
ceilalți colegi de clasă, atunci când învățătoarea nu venea la timp. Întâmplător (sau poate nu) acum chiar am
devenit profesoară (dar eu mereu ajung la timp la ore).” (Mihaela)
·
„Uitatul
cu mama în cartea de bucate în căutarea unui „ceva dulce” și visatul cu ochii
deschiși.” (Irina)
·
„Cățăratul
în copaci, lenevitul pe iarbă în plină vară…” (Anonim)
·
„Joaca
de-a elevii și profa (!) tovarășa învățătoare, alergatul prin șanțuri,
furatul florilor și al fructelor.” (Anonim)
·
„Când
am mers în tabără cu clasa prima oară. Am râs non-stop și nu am dormit deloc.” (Nora)
·
„Când
eram mic făceam figurine de lut și le ardeam în sobă.” (Anonim)
· „Cele
mai frumoase vacanțe de vară au fost când, la bunici, croiam cele mai moderne haine
păpușilor. Dar, din păcate, în prezent nu mai găsesc timp…” (Anonim)
·
„Eu
și fratele meu, Doru, prăjeam gogoșile în tigaie. Mama era cea care frământa
coca și o punea să crească într-un lighean galben. Când creștea, eu modelam
gogoșile (întindeam coca și foloseam un pahar ca să decupez gogoșile); fratele
meu le prăjea. Apoi eu le pudram cu sare. Când se răceau puțin, începeam să le
mâncăm. Și prăjeam mai departe. Aveam 12-13 ani – fratele meu cu un an mai
puțin.” (Anonim)
·
„Leagănul
din lemn din curtea bunicilor, de sub vișin.” (Anonim)
Anca-Maria Pănoiu
Do you remember Street Delivery? True, it’s
been a while since then… Still, we are left with the purple jar in which people
passing by dropped some of their childhood memories, quickly written on small
pieces of paper. Tastes, images, people, games, toys, faces, smells of people
not knowing one another, all ended up in the same magic jar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu