Madlene româneşti

În timp ce încercam să regăsesc vechi amintiri din copilăria mea şi, în special, din timpul vacanţelor de vară petrecute jumătate la ţară, jumătate la Bucureşti, mi-am dat seama că tot ce-mi revine în memorie este impresionist. Mirosuri, sunete, gusturi, imagini – toate printr-o privire mioapă.

De pildă, mirosul dinainte să înceapă ploaia – n-aş putea să-l descriu, dar mă face să mă gândesc la ploile de vară care mă prindeau pe uliţele din satul bunicii mele. Cântecul guguştiucului m-a fascinat de când eram mică. De fiecare dată când îl aud, repet gugu-ştiuc, gugu-ştiuc în gând şi nu durează mult până când adevăratul guguştiuc se opreşte. M-am tot întrebat dacă mă aude când îl îngân şi se supără pe mine. Una dintre imaginile de neuitat se leagă de plimbarea prin centrul oraşului din decembrie 1997, când eram clasa I. Tata mă ducea să văd luminiţele, însă, în acea iarnă l-am văzut şi pe Moş Crăciun în care am crezut mult, mult timp.

Pornind de la aceste instantanee, m-am gândit să-i întreb pe prietenii mei ce experienţe senzoriale din copilărie le-au rămas impregnate în memorie. Venind din partea unor oameni de vârste diferite şi cu preocupări diferite, răspunsurile sunt minunate şi uneori comune – ceea ce înseamnă că anumite gusturi sau mirosuri se regăsesc într-o serie de sinestezii specifică unei colectivităţi.

„Pentru amintirile din copilărie care coincid cu vacanţa de vară din şcoala primară: miros de câmp, de iarbă şi/sau de frunze de porumb, gust: corcoduşe acre, compot de corcoduşe dulce acrişor şi gustul de porumb fiert cu un pic de sare, imagine: genunchi juliţi, picioare prăfuite, urme de papuc în praful de pe stradă, sunet: sunetul barierei pornite la trecerea trenului, galopul calului, a potcoavei pe astfalt sau a papucilor de gumă în mers.” (Anca Grădinaru)

„Gust: şerbetul de lămâie; miros: fumul de ţigară combinat cu aerul ce intra în maşina în mers; imagine: un copac înflorit la marginea unui drum, eu stând în maşină; cântec: Mory Kante - Yeke, yeke; addenda: mirosul era cel mai des combinat cu cel al mării văzute pentru prima dată în anul respectiv.” (Oana Purice)

„Păi, să zicem, corcoduşe şi iar corcoduşe, apoi flori dintr-alea ce cresc în grădinile blocurilor bucureştene, mari, urâte – de obicei albe sau mov – cu nişte boboci verzi, numai buni de proiectile şi cu un miros tare nefericit, apoi o minge peticită lovindu-se de o maşină – o oglindă laterală făcută praf şi nişte puşti alergând care pe unde vedeau cu ochii în zgomotul infernal al alarmei care-a ţiuit nu mai puţin de trei sferturi de oră.”

                                                                                                    (Radu Niţescu)

„Un gust de pară dulce şi zemoasă, coaptă în fân înainte de termen, înainte ca vara să se termine... Imaginea unui sătuc plin de viaţă şi culoare... Sunetul unei adieri de vânt prin frunzele copacilor în miezul unei zile călduroase... Cântecul - armonia zumzetului de seară: greieraşi , broscuţe, bunica chemându-şi nepoţeii la culcare, râsete, un tropot de cal în depărtare, teatru radiofonic depăşind timid graniţele unei ferestre întunecate, o pietricică aruncata-ntr-un pârâiaş! Cam astea sunt lucrurile care-mi amintesc mie de verile la bunici... Au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea, însă mi-e cam greu să le descriu în cuvinte...” (Simina Chirilă)

„Gust: mustul; miros: mirosul de răcoare de dimineaţă, imagine: bunicii, sunet: clopotul bisericii de vis-à-vis.” (Tudor Pănculescu)

„Gustul pe care mi-l amintesc cu drag din copilărie (în afară de pâinea cu untură, sare şi usturoi a bunicii) este al îngheţatei de casă. O adoram! Niciodată nu aveam răbdare să îngheţe în congelator şi mă furişam, înjumătăţind toate paharele.
Sunetul pe care-l atribui copilăriei venea din pianul cu broaşte cu care mă jucam zilnic. Avea chiar şi o carte cu cântecele ca Twinkle twinkle little star.

Imaginea copilăriei mele este reprezentată de ciori care zburau deasupra mea. Aveam 2-3 ani, iar tata îmi confiscase suzetele, spunând că mi le-au furat ciorile, aşa că am ieşit la plimbare prin jurul blocului şi i-am spus să le prindă şi să-mi înapoieze suzetele.”

                                                                                                  (Andrada Sultan)

„Din vacanţa de vară pepeni (pepenoaice) cu coaja verde neagră cu miez roşu aprins şi seminţe negre mici. Nu le-am mai întâlnit gustul niciodată. Brânza proaspătă puţin sărată de oaie adusă de femeile de la colectiv când eram la bostănărie. Vinete coapte! Prăjitura cu caise făcută de Ina. Veşnicele ramuri ale corcoduşului care atârnau pe casă de pline ce erau! Şi mai presus de toate caisele! Erau înlocuitoarele noastre de portocale, nu vedeam decât două la Crăciun. Şi litrul de lapte băut întinsă pe banca tare de sub un cais din faţa casei la Radovanu. Şi fuga de balaur până la capătul şirului din vie unde era o baltă cu broaşte orăcăitoare. Privitul cu frică în fântâna de pe drum, ameţeai şi te puteai îneca! Poalele pline de muşeţel culese de mine şi mamaia. Mirosul de aluăţel (un fel de drojdie) ţinut într-un şorţ în camera bună, mirosul şi gustul de turtişoare! Ţârâitul greierilor... Cea mai grozavă muzică! Mirosul greu al crinilor şi cel al trandafirilor. Mirosul de aer sărat de la mare, îl recunosc şi acum. E printre puţinele amintiri de la mare de la 3-6 ani.  Şi cel mai ucigător: mirosul de la groapa de gunoi, de la fabrica de medicamente si de la Glina! Şi cel mai iubit: mirosul ameţitor al teilor din faţa blocului! El vestea că a venit vacanţa!”

                                                                                                       (Cristina Hodor)

„Când eram mică, familia mea mergea de obicei la mare, în Sicilia, unde este un loc numit Sampieri. Acolo a crescut mama mea, a trăit timp de 20 de ani, şi din acest motiv, în fiecare an noi mergeam acolo pentru a petrece vacanţe la mare.
Eu iubesc marea, şi înainte de toate iubesc acea mare, şi încă azi, că mă aduc în alte locuri, mi-e dor de acolo. Ceea ce îmi amintesc mai mult şi cu mai multă bucurie era gustul şi parfumul unei reţete tradiţionale, care se numeşte ARANCINI: este o reţetă puţin dificil de pregătit, dar este foarte bună şi gustoasă. Este făcută din orez, suc de roşii, sos de carne (noi il numim ragù) amestecată cu mazăre şi cu brânză coaptă. Tu faci cu orez un fel de bilă, în care faci o gaură şi în care pui sosuri şi brânză, şi apoi o prăjeşti în grăsime după ce ai dat-o prin făină, ou şi pesmet. Este o mâncare foarte grea şi cu multă grăsime, dar este cea mai bună pentru mine. O altă amintire este sunetul marii, care mă trezea în fiecare zi, şi pe care îl ţin înca azi în inima mea. Din păcate, după ce am devenit studentă, mama mea a vândut casa de vară din Sicilia, dar vara viitoare vreau să mă întorc acolo!” (Angela Apò Akthes)

„Gust de praf, mingi de fotbal sparte, frica de şobolanii uriaşi cu ochi roşii care se ascundeau in blocurile devastate, gustul îngheţatei de vanilie, sunetul pe care îl face roua dimineaţa când se aşează pe pământ - adică puţinele momente de linişte ale zilei.”

                                                                                                             (Mircea Ţara)

„Miros - mirosul de prăjituri proaspăt scoase din cuptor; gust - vişine; imagine - parcul Herăstrău; cântec- formaţia Andre, desigur, era în vogă pe vremea aia.” (Alexia Ion)

„Gust de lapte praf cu aromă de căpşuni; mirosul detergentului cu care spăla mama colegului meu faţa de bancă, o dată la două săptămâni; sunetul pe care îl făcea combina atunci când întorcea caseta audio de pe o parte pe cealaltă, urmat de fâsâitul specific al casetelor cu înregistrări făcute acasă; a, şi o imagine... mă gândesc: o scenă din Johnny Bravo în care se opreşte o maşină, se deschide uşa şi se vede un picior frumos de femeie, încălţată cu nişte pantofi cu toc înalt, gata să iasă din maşină (scena asta înca mă urmăreşte, e una dintre imaginile din copilărie care îmi vine constant în minte; între timp imaginea s-a modificat puţin, adică nu mai este chiar o imagine de desen animat, ci mai degrabă una de film.” (Patricia Iorgulescu)

„Nu ştiu exact cum s-ar numi gustul sau mirosul. Îmi aduc aminte de laptele cald din ceaunul cu mămăligă. Pentru că eu îmi petreceam vacanţele de vară la ţară. Ca imagine, văd uliţa de pe deal pe care alergam cu prietenele mele.” (Adriana Susmă)

„Sunetul: sonerie electronică de bicicletă cu multe melodii; imagine: spatele blocului, am petrecut foarte mult timp acolo; miros, aici nu stiu cum să zic, mirosul casei tale, pe care nu-l simţi când trăieşti acolo dar de fiecare dată când mergi înapoi îl observi clar că e tot acolo, şi îl simţeam mereu când mergeam la ţară câteva zile şi mă întorceam, şi era liniştitor aşa (încă e); gust de fructe necoapte (caise, corcoduşe).” (Mircea Drăgan)

„Zmeura cu zahăr pudră, mirosul de lemn şi cărţi vechi, vioara din clasa I, cântecul din sunetul muzicii cu <<do e o doamnă cam grăsuţă, re e un rege...>>”

                                                                                                (Anca Ochinciuc)

Lista poate fi continuată.

 

Gabriela Teodora Vătafu

Searching for memories from childhood, I stopped to those that are sensorial memories: smells, sounds, tastes, images, all bring together pieces of memories. An investigation made by Gabriela Teodora Vatafu among her friends, about what are the sensorial memories that they would have from their childhood.