Un capitol din cercetarea lui Adrian Majuru, Copilăria la români:
schiţe şi tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi (editura Compania, 2006),
prezintă opţiunile alternative pentru petrecerea timpului liber ale copiilor –
jocurile şi jucăriile, care s-au modificat radical din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea până în prezent.
La 1888, revistele de sănătate acordau un spaţiu generos jocurilor copilăreşti, punându-le la loc de frunte în rubrica „educaţie”. Acolo se
preciza faptul că era preferabil ca un copil să se pună în contact cu alţi
copii de seama lui, fiindcă izolat şi melancolic nu poate cunoaşte adevăratul
joc, iar asta va avea efecte negative asupra lui.
Multe dintre jocuri aveau caracter religios sau substrat magic.
Jocurile cu mingea, cu cercul, cu pietricica, foarte răspândite în mediul
rural, au avut cândva un simbolism solar sau lunar şi li se atribuiau funcţii
cosmogonice. Baba Oarba, de exemplu, pune în scenă personaje fantastice
care în vremuri străvechi se aflau în mijlocul unor veritabile scenarii
ritualice de mascaţi pentru îmbunarea unor fiinţe supranaturale. În zona
satelor, copiii aveau o libertate relativ redusă de practicare a jocurilor din
pricina treburilor casnice.
La periferia oraşului, maidanul se transforma într-un uriaş spaţiu al
libertăţii, unde copiii se jucau „piedicile”, „leapşa pe ouate”, „capra
franţuzească”. Spre deosebire de aceştia, copiii din lumea bună a înaltei
burghezii şi din mediile aristocratice aveau diverse jucării şi primeau primele
lecţii pentru deprinderea bunelor maniere, a dansului şi cursuri de pian sau
vioară.
Încă din 1934, pediatrii atrăgeau atenţia părinţilor care le cumpără
copiilor „jucării periculoase” – puşti, săbii. Astăzi, agresive la limita
tolerabilului moral, desenele animate şi jocurile pe calculator au produs
proteste şi dezbateri. De asemenea, păpuşile fetiţelor nu mai sunt cele de altă
dată. Funcţia lor pedagogică a dispărut după anii 60-70. Păpuşile au fost transformate
în eroine de cinema – modelul miniatural urmează tipologia feminină proclamată
ca ideală pe micul şi marele ecran. Astfel, şcoala morală devine o şcoală a
imaginii, a spectacolului de sine erotic şi desacralizat.
Gabriela Vătafu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu