joi, 28 iulie 2011

Lapte gros si smantanos, ca prinde bine la os in Parcul Izvor

Asta seara nu mai aveam chef sa haladui prin Pantelimon, sa observ caracteristicile fizice si sociale ale cartierului. Si pe deasupra si sistematic. Am zis ca mai bine dau o fuga cu longboard-ul prin Cismigiu si apoi prin Izvor. Muzica buna (tot ascult de ceva vreme niste fete care tipa intr-un fel, de iti vine sa dai talpa incontinuu), rulmenti buni, am urmat traseul stabilit mental.

Dupa o tura de Izvor, supriza domle! Chiar in stanga, pe diagonala cu crasma de langa statia de Metrou, vreo 20-30 de adolescenti stateau la iarba verde. Dintre ei, 10 baieti jucau "Lapte gros si smantanos". Mi-am zis, "ei, pana la urma jocurile astea  nu se pierd asa usor". Entuziast am scos repede aparatul de fotografiat si am inceput, zambind si amintindu-mi si eu de jocul dureros al copilariei, sa ii fotografiez.

Au jucat dupa aceleasi reguli. Baietii se impart in doua echipe, dupa care se arunca cu banul si se decide care echipa si-o incaseaza si care se distreaza. Pe langa echipe, mai e nevoie ori de un baiat (mai firav de fel, care nu ar suporta  greutatea coechipierilor) sau o fata, carora li se spune generic "Pernuta". Pernuta sta rezemata de un copac, de un zid, de o masina etc.Sta sprijinata de orice suprafata solida care poate sa tina presiunea barbarilor care se arunca ca animalele pe selile baietilor din echipa adversa. Rolul pernutei e sa tina in brate capul primului baiat, care sta in pozitia caprei. Ceilalti coechipieri isi proptesc si ei la randul lor, capul intre cracii colegilor, pentru a forma un sarpe solid, care sa nu se clatine atunci cand adversarul sare si calareste.

Odata sarpele format, ceilalti se pregatesc sa se arunca ca animalele pe caprite. Regula este ca cei care sar, sa se tina bine, altfel, daca unul dintre ei cade de pe zid, inainte sa se finalizeze jocul, vor pierde si vor lua locul caprelor. Acelasi lucru se intampla si cu zidul format. Daca se daramana, atunci baietii mai stau o tura.
Ei bine, daca pana aici nu se intampla nimic si toti respecta regulile, echipa cocosata trebuie sa ghiceasca "cate oua are baba"(ultimul dintre saritori ridica mana si arata 1,2 sau 3 degete). Daca se ghiceste, se schimba rolurile, daca nu, se mai sta o tura.

In copilarie mai era o varianta cu moneda, care era lasata sub o piatra. Trebuia sa se ghiceasca fata banului.
Doamne, ce mai urlam in copilarie de durere. Ne rupeam spatele, nu alta. Nu imi amintesc de vreun accident
serios, mai mult de spinari "desirate", inrosite si in agonie. Fetele nu intelegeau jocul. Nici parintii. Si cred ca nici noi, cei care il jucam, nu pricepeam mare lucru. Era vorba de distractie, calareala, durere si violenta. Iar violenta asta, a tot fost prezenta in jocurile copilariei, iar noi in proximitatea ei ne simteam tare bine si ne amuzam copios.




Partea cea mai interesanta a jocului, e atunci cand echipei care sare i se pregateste "oarba". Cand primul baiat se pregateste sa se arunce pe spinarile baietilor, acestia se dau la o parte. Cadere liberaaaaaa! Si toata lumea rade, chiar si patitul. Dupa oarba, increderea se pierde si nimeni nu mai juca lapte gros si smantanos. La fel cum s-a intamplat si in Izvor. Baietii s-au potolit, s-au asezat pe gazon si au inceput sa tachineze fetele. Ajuns acasa, am cautat pe youtube jocul si am gasit zeci de filmulete:)

Vlad Catuna

Walking in a park in the center of Bucharest, there were a group of teenagers who were playing one of the games that everybody plays while children, "Lapte gros". Two groups of boys are formed, one is staying one behing the other, bended over, and the boys from the other group is jumping on the other's back. This game is still played over and over again by each generation.

2 comentarii:

  1. Eu nu as mai promova acest joc, datorita riscului crescut de accidente. Sunt jocuri mai interesante decat sa sari pe spinarea sau pe gatul unei persoane.

    RăspundețiȘtergere
  2. dupa ce am citit postul asta am simtit lipsa butonului de like de pe facebook :)

    RăspundețiȘtergere