Deși am fost un copil minion, în lumea jucăriilor mele mici mă vedeam mare. Păpuși nu mai mari de o palmă erau aliniate în ordinea înălțimii pe canapea. Cele mai mari stăteau în spate, iar cele mai mititele în față. Așezată în fața lor, cu un bețișor în mână încercam să le învăț poezii și cântecele, unele inventate atunci, pe loc. Eu eram cea care le îmbrăca, le croia și cosea cât mai stângaci posibil hăinuțele. Sentimentul meu de mărire a durat destul de mult, fiind un om mare într-o lume mică. Dar asta până când am primit de la niște prieteni de familie o păpușă. O păpușă mare aproape cât mine, cu părul castaniu și ochii negri, o păpușă care seamănă cu tine. De când am văzut-o am simțit o ură nebună pe ea. Cu ochii ei de sticlă și cu un zâmbet parcă mă sfida. Unde puteam s-o pun pe canapea? Nu încăpea lângă celelalte, iar când o ridicam in picioare abia puteam s-o mânuiesc. În lumea mea mică intrase un intrus care îmi sfida mărimea. Normal că am aruncat-o după numai câteva zile într-o cutie, spre marea dezamăgire a celor din casă. Revenisem în lumea mea mică, dar nimic nu mai era la fel. Păpușa cea mare îmi dezvăluise micimea în lumea oamenilor mari.
Beatrice Iordan
Remembering childhood. When little, I received a doll that was almost as tall as me, with brown hair. Ever since I got it, I hated her, as she was like an intruder that was defying my height. It was better in my world with small dolls, that were giving me a different perspective, as I was the tallest one.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu