Hai-hui prin Londra. Ziua a 4-a

A patra zi

Până şi copilăria are nevoie de retuşuri. Mai ales atunci când eşti om mare şi o reconstruieşti după regulile jocului. Când şi liniile strâmbe sunt strâmbe cu un motiv anume, nu pur şi simplu... În mica lume de pâslă şi mucava se fac ultimele aşezări, ultimele schimbări, în timp ce tovarăşii de joacă de la ICR cară pe uşa din dos platouri întinse, cu mormane de prăjituri cocoşate de cremă roză.

La ora prânzului ajung oaspeţii. Nu mulţi la număr, dar cu multă încântare. Mirare. Minunare. Priveliştea stârneşte vervă, râsete, poveşti, amintiri împărtăşite. Iar noi avem împăcarea că toată munca din ajun nu a fost de pomană, ci dimpotrivă. Timp de o lună încheiată, rămăşiţe de copilărie înseilate cu simţ şi dăruire vor rămâne într-o casă mare şi albă din Londra, ca să-i bucure pe toţi cei ce ascultându-i chemarea, îi vor călca pragul. Apoi vor pleca mai departe...

Pe-nţelesul oamenilor mari: Ziua de 2 iunie a fost rezervată vernisajului expoziţiei, începând cu orele 13:00. Apropiaţii ICR-ului s-au prezentat la eveniment, iar reacţiile au fost deosebit de pozitive. Expoziţia va rămâne montată în Londra până pe 30 iunie, aşteptându-şi vizitatorii.

Anca Maria Pănoiu

The forth day, on the 2nd of June, the exhibition opened. Not many people present, but verz curious and interested of what was presented there: the small world of childhood.

Unâ mumâ, doauâ măi / O bunică, două bunici

Cele două ramuri de aromâni diferite din care mă trag au purtat cauza tuturor diferenţierilor din casă- de credinţe, de obiceiuri, de limbă, de opinie. Mama e prueanâ (aromâncă pindeană, din Ano Poroia, Grecia) şi tata e yrâmâsteanu (aromân grămustean, după muntele Gramos din Grecia). Chiar şi bunicile mi-au fost despărţite pe criteriu de grai.
Din partea mamei, bunica se numeşte "mumă".Unâ mumâ, doauâ mumâńi.
Din partea lui tata, bunica se numeşte "mae". Unâ mae, doauâ măi.
Una din Tariverde, alta din Sinoe. 
Iată-le aici pe ambele, aduse împreună la botezul meu din Sinoe, Constanţa, 1989.

Bunicile copilăriei mele-căci atât le-am prins în viaţă, purtau în nume amintirea locurilor din care plecaseră fiecare, aerul dulce al lacului Poroiului şi mirosul pădurilor din jur, aerul sărat al Egeei aproape de Leftere, tumultul tăcut al drumurilor de munte cu oile, peregrinările fără sfârşit în căutarea unui "acasă", urcuşul spre nord şi aşezarea în Dobrogea.
Vida, Vangheliţa, două nume în care încape întreaga istorie recentă a aromânilor.

Georgiana Caratanascu Vlahbei


My parents are from different Aromanian branches. Everything in our home was divided by two, even the way I called my grandmothers. One was 'mae', the other 'mumâ'. Their names sum up all their roads in the Balkans in trying to find a home, all the hardships of their fleeding from Greece and their final settling in Dobruja. Here they are both, brought together by my baptism in the '89ies. 

Chipuri ale bunicii din copilărie - o nouă provocare!

Ce copilărie ar fi fără bunica?

Doar era mereu-mereu acolo, veghind cu anii ei anii noştri, arhetip de blândeţe şi duioşie, sursă fără contenire de poveşti şi basme. Însemnele ei cu care am crescut rămân în memoria noastră cel mai pregnant. O serie de obiecte ce-s doar ale ei:  croşeta, ochelarii, o serie de spaţii care îi sunt proprii: soba, la cuptor, în scaunul-leagăn, la căpătâi...Bunica-senină şi bunica-gânditoare, bunica-trebăluind şi bunica-aţipind în fotoliul ei mare, la foc.

Aşteptăm imagini şi chipuri ale celei care e nelipsită în universul copilăresc, imagini însoţite de gânduri şi poveşti despre momente de când eram mici, împreună cu ea.








Georgiana Caratanascu Vlahbei