Se afișează postările cu eticheta voluntari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta voluntari. Afișați toate postările

miercuri, 4 iulie 2012

Amintiri jucăușe la Street Delivery


În weekend-ul 15-17 iunie, bucureștenii s-au putut bucura de cel mai mare festival de artă stradală din România: Street Delivery, ediția 2012. Firește, MȚR a strigat „Prezent!”. Pe strada Pictor Arthur Verona – forfotă colorată și veselie generală! Standul MȚR, dedicat în acest an Proiectului Copilăria. Rămășițe și patrimoniu, se potrivea de minune în peisaj. Acolo, cei mai copilăroși voluntari au pregătit jocuri peste jocuri, cu care i-au îmbiat pe trecători: ȚOMAPAN, Melcul, Țintar, Avioane, ateliere de  lână și păpuși din linguri de lemn, basme năzdrăvane și câte și mai câte!

Atât pe trecătorii rămași să se joace cu noi, cât și pe cei mai grăbiți, i-am rugat să ne scrie jocuri preferate din copilărie și amintiri, pe care le-au pus apoi în două borcane... fermecate, care acum păstrează, pe bilete de hârtie însemnate pe fugă, amintiri de preț ale unor oameni răspândiți pretutindeni în oraș, care nici măcar nu se cunosc între ei. Firește, cei care au binevoit să ne împărtășească din gândurile lor au fost răsplătiți cu cărți poștale și stickere ale proiectului Muzeul Copilăriei. Cititorilor blogului le prezentăm un... top al celor mai jucate dintre jocurile găsite în borcanele fermecate. Poate vă vor stârni amintiri...


I.                    Cu majoritate covârșitoare de amintiri duioase, pe primul loc în borcanul cu jocuri a fost Șotronul, cu 17 bilețele. Cretă albă hârjâită pe striațiile asfaltului. Pietricica: pică sau nu pică în căsuță? Bufnituri cadențate, zdrobiri discrete de tălpi mici pe caldarâm.

II.                  Îl urmează îndeaproape De-a v-ați ascunselea, care în Oltenia se mai cheamă și Pitulușu, ceea ce ne-a înduioșat peste poate – 16 amintiri la borcan.

III.                Al treilea în top este Elasticul, amintit în bilețele de 15 ori. „Ia-nuarie, Fe-bruarie, Martie, A-prilie...” Parc-așa era, nu? Ah, ce emoții să nu mă împiedic și să nu iau o gură de asfalt când țineau elasticul la brâu...! Iar Alexandra, fata șefului de scară de la 4, era subțire ca o trestie și sprintenă ca o zvârlugă!

IV.                Țară, țară, vrem ostași! a fost amintit de 12 ori, iar o doamnă a ținut să ne precizeze că era foarte popular în copilăria dumneaei, prin anii ’50-’60. Să fi fost încă războiul proaspăt în mentalul colectiv și asta să fi avut înrâurire până și asupra jocurilor copiilor?

V.                  Un alt joc îndelung jucat este Frunza, cu 8 numiri. La fel și coarda, care-mi dădea emoții de fiecare dată când se schimba sensul de rotire. Cu 7 amintiri vine strâns din urmă ȚOMAPAN (ah, ce-l mai jucam prin ore!), iar cu câte 6 voturi vin Castel, Baba oarba, Flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți.

VI.                5 bilețele ne-au amintit de Rațele și vânătorii, câte 4 de Țările și de Nu te supăra, frate!, iar câte 3 mărturii au stat în borcanul nostru fermecat pentru Șah, Leapșa, Capră nouă/Lapte gros, 1, 2, 3, la perete stai! (ce ne mai schimonoseam!), Moara/Țintarul și Țurca.

VII.              Mai rar amintite, cu câte 1-2 bilețele, dar nu mai puțin de preț din această pricină, au fost: Tenis, De-a podaru’ (pesemne un joc inventat de copiii care locuiau pe lângă vreo apă curgătoare...), Încetul cu încetul se fabrică oțetul, Spectacolele din spatele blocului (probabil născociri ale unor mici și în devenire stele...), Hoții și vardiștii, Podul de piatră, Mima, Avioanele, Perețică (în spatele blocului, cu mingea la perete), Cocoțatul în corcoduși și pe bara de covoare, Maroco, Doctor „Au!”(Bâza), „De-a Nadia Comăneci” (cine copilărea prin ’64?), 7 pietre, Piticot, Statuia, Mațele-ncurcate, Ferăstrăul, Cornete, Melcul, „Fotbal cu nasturi”, The Sims 3 (cyber-copilăria!!!), Fazan, „Jocul de-a cântatul la orice instrument”, Omul negru, Adevăr sau provocare, Batista împarfumată, Ursul doarme și visează, Cititul poveștilor, Pictura, Oina, De-a războiul, Nunta păpușilor, „Joc cu bucătărie improvizată din capace vechi”, Capital, Fotbal, Pișca, Căldărușa, „Să cos hăinuțe pentru păpuși”, „NFS și The Run” (din nou... cyber!), Sus-jos, Bunul gospodar, Volei, X și 0 (alt demon care mânca precum o termită sfârșitul caietului de matematică!!!), Table, „La bunica-n frigider” (oare ce s-o fi găsit pe-acolo...?) și „Bunicul stă pe prispă” (cu barba albă-colilie? cu bărbia sprijinită în toiag? cu fruntea gânditoare și ochii pierduți în zare? murmurând cuvinte vechi, neînțelese?).

Bănuiați că există atâtea jocuri? Noi am fost surprinși de cât de multe par aduse laolaltă. Și totuși, cele mai multe ne par atât de cunoscute! Parcă încă le simțim gustul...

Am găsit, în același borcan, și un joc cât se poate de... inedit: „Jocul meu preferat era alături de sora mea geamănă, cu cei 16 prieteni imaginari”... Știam parcă și-un cântec: „Am un piii-tic, și-l vreau fericit...” Dar cu asta deja intrăm pe tărâmul confesiunilor, iar pentru ele am avut un borcan separat. Îl vom desface și pe blog, într-una din zilele următoare.

Vă așteptăm cu duioșie și copilăreală!

At Street Delivery, a Romanian festival of outdoor art held in Bucharest between 15-17 of June, the National Museum of the Romanian Peasant had its strong contribution, by promoting its dear project - Childhood. Remains and Heritage. The volunteers prepared lots of games to play with the people passing by and encouraged those who wanted to leave a note with memories of their childhood and their favourite games as children. These were left in two jars, which became really magic due to their content. We opened them and we are giving you proof of those testimonials by means of a top of the most played, but also of the most... uncanny games.

joi, 26 ianuarie 2012

Unâ mumâ, doauâ măi / O bunică, două bunici

Cele două ramuri de aromâni diferite din care mă trag au purtat cauza tuturor diferenţierilor din casă- de credinţe, de obiceiuri, de limbă, de opinie. Mama e prueanâ (aromâncă pindeană, din Ano Poroia, Grecia) şi tata e yrâmâsteanu (aromân grămustean, după muntele Gramos din Grecia). Chiar şi bunicile mi-au fost despărţite pe criteriu de grai.
Din partea mamei, bunica se numeşte "mumă".Unâ mumâ, doauâ mumâńi.
Din partea lui tata, bunica se numeşte "mae". Unâ mae, doauâ măi.
Una din Tariverde, alta din Sinoe. 
Iată-le aici pe ambele, aduse împreună la botezul meu din Sinoe, Constanţa, 1989.


Bunicile copilăriei mele-căci atât le-am prins în viaţă, purtau în nume amintirea locurilor din care plecaseră fiecare, aerul dulce al lacului Poroiului şi mirosul pădurilor din jur, aerul sărat al Egeei aproape de Leftere, tumultul tăcut al drumurilor de munte cu oile, peregrinările fără sfârşit în căutarea unui "acasă", urcuşul spre nord şi aşezarea în Dobrogea.
Vida, Vangheliţa, două nume în care încape întreaga istorie recentă a aromânilor.




Georgiana Caratanascu Vlahbei


My parents are from different Aromanian branches. Everything in our home was divided by two, even the way I called my grandmothers. One was 'mae', the other 'mumâ'. Their names sum up all their roads in the Balkans in trying to find a home, all the hardships of their fleeding from Greece and their final settling in Dobruja. Here they are both, brought together by my baptism in the '89ies. 

Chipuri ale bunicii din copilărie - o nouă provocare!

Ce copilărie ar fi fără bunica?

Doar era mereu-mereu acolo, veghind cu anii ei anii noştri, arhetip de blândeţe şi duioşie, sursă fără contenire de poveşti şi basme. Însemnele ei cu care am crescut rămân în memoria noastră cel mai pregnant. O serie de obiecte ce-s doar ale ei:  croşeta, ochelarii, o serie de spaţii care îi sunt proprii: soba, la cuptor, în scaunul-leagăn, la căpătâi...Bunica-senină şi bunica-gânditoare, bunica-trebăluind şi bunica-aţipind în fotoliul ei mare, la foc.

Aşteptăm imagini şi chipuri ale celei care e nelipsită în universul copilăresc, imagini însoţite de gânduri şi poveşti despre momente de când eram mici, împreună cu ea.








Georgiana Caratanascu Vlahbei