Rânduieli de demult

M-am născut în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, în anul 1929, septembrie 22, din părinţii Elena şi Gheorghe. Am fost 9 fraţi. În copilăria mea mă jucam cu doi din fraţii mei, ceilalţi fraţi erau căsătoriţi, plecaţi la casele lor. Când se căsătoreşte un băiat, părinţii erau obligaţi să-i facă casă, fetele plecau din casă la bărbatul cu care se căsătoreau şi el avea casa lui de la părinţi sau îşi făceau împreună.

Când eram copil mă jucam în curte cu fraţii, unde mai veneau şi alţi copii ai vecinilor, ieşeam şi în drum şi ne jucam; pe vremea aia nu treceau maşini ca acum.

Îmi făceam păpuşi din cârpe, pe o bugactă de pânză coseam cu acul capul păpuşii, îi făceam gură, ochi, nas şi sprâncene, îi făceam mâini şi picioare, le umpleam cu lână sau cu cânepă şi o făceam ca o păpuşă adevărată. În curte, legat de un pom aveam un leagăn, unde ne dădeam uţa. Ne jucam de-a v-aţi ascunselea, ne jucam şotron, ne număram şi cine era ultimul trebuia să fugă să ne prindă. Vara ne duceam la gârlă şi ne scăldam în apa curgătoare, apa nu era prea adâncă şi ne jucam mult în apă. Se întâmpla câteodată să prindem şi un peşte mic cu mâna, peştele se numea vârlugă. Altă dată ne duceam în pădure primăvara şi adunam ghiocei, viorele şi brebenei, violete – la noi se numeau tămâioare. Mai în vară ne duceam după fragi, mure şi ciuperci. Mai în toamnă din nou mergeam la pădure şi adunam măceşe şi nişte bobiţe albastru-vânăt. Se numeau porumbe. Culegeam şi ciuperci care se numeau hribe.

Vara prin grâu adunam nişte flori albe, se numeau aglice. Miroseau frumo. Alte flori adunam: albastre şi roy, pe care le mai văd şi în Bucureşti pe la ţigănci.

Când venea iarna era zăpadă mare, ne dădeam cu sania, care se numea scârlete. Era făcut de părinţi din scândură, mergeam la gârlă şi ne dădeam pe gheaţă cu opincile de cauciuc sau de piele, cumpărate din târg.

La 6 ani mă trimitea cu vitele la păscut. 2 boi, 2 vaci cu lapte şi viţei. Mă dădea în grija unui om în vârstă vecin cu noi. La ora prânzului, pe la 12, veneam acasă, mâncam şi mă culcam. La ora 4 după-masă iar plecam cu vitele şi veneam înapoi la 7 seara, când se mulgeau vacile. O parte din lapte îl fierbea, iar restul îl făcea brânză.

La 7 ani am plecat la şcoală, când veneam, mâncam, făceam şi lecţiile pe care mi le dădea doamna. Părinţii mă luau la câmp, adunam buruienile din ceapă, usturoi, pliveam la vie, ţineam la rariţă să nu îngroape plugul porumbul. La 9 ani săpam la porumb cu o sapă mai mică.

Ca mâncare nu se mânca decât duminicile carne. Se tăia o găină şi o raţă. Raţa o făcea friptură şi găina ciorbă cu usturoi şi mămăliguţă, ce se făcea la prânz.

În cursul săptămânii se mâncau cartofi, varză, lobodă, urzici şi ştevie. Asta primăvara. Se completa apoi cu lapte, brânză, unt, ouă.

Iarna se tăia un port şi aveam carne şi untură. Pentru că eram mulţi la masă, porcul se termina în 3 luni. Mai rămânea carnea topită în untură şi o păstra pe când se secera grâul.  Atunci era foarte grea munca la seceratul grâului.

Mama ne făcea în ţest o turtă de mălai, se făcea o mămăligă unde se punea unt, ouă şi tărâţe de grâu, care îi dădea o dulceaţă bună şi îl mâncam cu lapte. Se cocea în ţest.

Pâine se mânca rar. Numai la Paşte şi Crăciun. Rar în cursul anului. Pentru că grâul se vindea toamna, să poată să ne cumpere îmbrăcăminte pentru iarnă. Am uitat că duminica ne făcea gagaş. Asta era prăjitura, din lapte, făină şi ouă. Un fel de cremă.

Astea sunt rânduielile ce mi le-am adus aminte.

16 martie 2012

Florica

When I was young

Three years ago, my grandmother died of cancer. I remember the day my mother called me to say that grandma is sick. It was one of those moments when everything - people, thoughts, feelings - just fade away. Instantly. I loved her very much. Because I stood by her in the hospital and in those days of horror, I can't think of her as the fabulous person she was. I just see the sickness, the pills and that never ending hope that she would overcome sickness. She didn't even knew, until the end, that she was that sick.
Through this project, I'm trying to rediscover those elements - people, objects, actions - that made my childhood fantastic. I want to exorcize the sickness, because it's still there. This is work in progress and it is harder than I though it would be.

Old me vs new me.

My mother and my two uncles.

My grandfather and the statues I used to play with as a child.

Little pleasures of childhood.

My grandma made this amazing black cherries jam and we used to eat it for dessert.

The cheap, but tasty dessert that my father used to make for us.

My grandfather's earth globe.

My grandparent's map of Romania.

My grandparent's wall carpet.

This was the sign that I would soon arrive at my aunt's house. I used to love this cross and when I was a child, there was a nice tree instead of the ugly house.

Grandma's delicious jam cookies.

The telephone my brother and I used when talking with my parents who lived in a different city when we were very little.

My grandfather's hobby.

As a child, I always thought this was a picture of my mother because the woman looked a lot like my mother.

My grandfather, still faithful to his passion - repairing things.

That's my grandma in the middle.

That's all I have left of my grandma.

 Diana Gândilă (proiect fotografic personal)

Madlene româneşti

În timp ce încercam să regăsesc vechi amintiri din copilăria mea şi, în special, din timpul vacanţelor de vară petrecute jumătate la ţară, jumătate la Bucureşti, mi-am dat seama că tot ce-mi revine în memorie este impresionist. Mirosuri, sunete, gusturi, imagini – toate printr-o privire mioapă.

De pildă, mirosul dinainte să înceapă ploaia – n-aş putea să-l descriu, dar mă face să mă gândesc la ploile de vară care mă prindeau pe uliţele din satul bunicii mele. Cântecul guguştiucului m-a fascinat de când eram mică. De fiecare dată când îl aud, repet gugu-ştiuc, gugu-ştiuc în gând şi nu durează mult până când adevăratul guguştiuc se opreşte. M-am tot întrebat dacă mă aude când îl îngân şi se supără pe mine. Una dintre imaginile de neuitat se leagă de plimbarea prin centrul oraşului din decembrie 1997, când eram clasa I. Tata mă ducea să văd luminiţele, însă, în acea iarnă l-am văzut şi pe Moş Crăciun în care am crezut mult, mult timp.

Pornind de la aceste instantanee, m-am gândit să-i întreb pe prietenii mei ce experienţe senzoriale din copilărie le-au rămas impregnate în memorie. Venind din partea unor oameni de vârste diferite şi cu preocupări diferite, răspunsurile sunt minunate şi uneori comune – ceea ce înseamnă că anumite gusturi sau mirosuri se regăsesc într-o serie de sinestezii specifică unei colectivităţi.

„Pentru amintirile din copilărie care coincid cu vacanţa de vară din şcoala primară: miros de câmp, de iarbă şi/sau de frunze de porumb, gust: corcoduşe acre, compot de corcoduşe dulce acrişor şi gustul de porumb fiert cu un pic de sare, imagine: genunchi juliţi, picioare prăfuite, urme de papuc în praful de pe stradă, sunet: sunetul barierei pornite la trecerea trenului, galopul calului, a potcoavei pe astfalt sau a papucilor de gumă în mers.” (Anca Grădinaru)

„Gust: şerbetul de lămâie; miros: fumul de ţigară combinat cu aerul ce intra în maşina în mers; imagine: un copac înflorit la marginea unui drum, eu stând în maşină; cântec: Mory Kante - Yeke, yeke; addenda: mirosul era cel mai des combinat cu cel al mării văzute pentru prima dată în anul respectiv.” (Oana Purice)

„Păi, să zicem, corcoduşe şi iar corcoduşe, apoi flori dintr-alea ce cresc în grădinile blocurilor bucureştene, mari, urâte – de obicei albe sau mov – cu nişte boboci verzi, numai buni de proiectile şi cu un miros tare nefericit, apoi o minge peticită lovindu-se de o maşină – o oglindă laterală făcută praf şi nişte puşti alergând care pe unde vedeau cu ochii în zgomotul infernal al alarmei care-a ţiuit nu mai puţin de trei sferturi de oră.”

                                                                                                    (Radu Niţescu)

„Un gust de pară dulce şi zemoasă, coaptă în fân înainte de termen, înainte ca vara să se termine... Imaginea unui sătuc plin de viaţă şi culoare... Sunetul unei adieri de vânt prin frunzele copacilor în miezul unei zile călduroase... Cântecul - armonia zumzetului de seară: greieraşi , broscuţe, bunica chemându-şi nepoţeii la culcare, râsete, un tropot de cal în depărtare, teatru radiofonic depăşind timid graniţele unei ferestre întunecate, o pietricică aruncata-ntr-un pârâiaş! Cam astea sunt lucrurile care-mi amintesc mie de verile la bunici... Au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea, însă mi-e cam greu să le descriu în cuvinte...” (Simina Chirilă)

„Gust: mustul; miros: mirosul de răcoare de dimineaţă, imagine: bunicii, sunet: clopotul bisericii de vis-à-vis.” (Tudor Pănculescu)

„Gustul pe care mi-l amintesc cu drag din copilărie (în afară de pâinea cu untură, sare şi usturoi a bunicii) este al îngheţatei de casă. O adoram! Niciodată nu aveam răbdare să îngheţe în congelator şi mă furişam, înjumătăţind toate paharele.
Sunetul pe care-l atribui copilăriei venea din pianul cu broaşte cu care mă jucam zilnic. Avea chiar şi o carte cu cântecele ca Twinkle twinkle little star.

Imaginea copilăriei mele este reprezentată de ciori care zburau deasupra mea. Aveam 2-3 ani, iar tata îmi confiscase suzetele, spunând că mi le-au furat ciorile, aşa că am ieşit la plimbare prin jurul blocului şi i-am spus să le prindă şi să-mi înapoieze suzetele.”

                                                                                                  (Andrada Sultan)

„Din vacanţa de vară pepeni (pepenoaice) cu coaja verde neagră cu miez roşu aprins şi seminţe negre mici. Nu le-am mai întâlnit gustul niciodată. Brânza proaspătă puţin sărată de oaie adusă de femeile de la colectiv când eram la bostănărie. Vinete coapte! Prăjitura cu caise făcută de Ina. Veşnicele ramuri ale corcoduşului care atârnau pe casă de pline ce erau! Şi mai presus de toate caisele! Erau înlocuitoarele noastre de portocale, nu vedeam decât două la Crăciun. Şi litrul de lapte băut întinsă pe banca tare de sub un cais din faţa casei la Radovanu. Şi fuga de balaur până la capătul şirului din vie unde era o baltă cu broaşte orăcăitoare. Privitul cu frică în fântâna de pe drum, ameţeai şi te puteai îneca! Poalele pline de muşeţel culese de mine şi mamaia. Mirosul de aluăţel (un fel de drojdie) ţinut într-un şorţ în camera bună, mirosul şi gustul de turtişoare! Ţârâitul greierilor... Cea mai grozavă muzică! Mirosul greu al crinilor şi cel al trandafirilor. Mirosul de aer sărat de la mare, îl recunosc şi acum. E printre puţinele amintiri de la mare de la 3-6 ani.  Şi cel mai ucigător: mirosul de la groapa de gunoi, de la fabrica de medicamente si de la Glina! Şi cel mai iubit: mirosul ameţitor al teilor din faţa blocului! El vestea că a venit vacanţa!”

                                                                                                       (Cristina Hodor)

„Când eram mică, familia mea mergea de obicei la mare, în Sicilia, unde este un loc numit Sampieri. Acolo a crescut mama mea, a trăit timp de 20 de ani, şi din acest motiv, în fiecare an noi mergeam acolo pentru a petrece vacanţe la mare.
Eu iubesc marea, şi înainte de toate iubesc acea mare, şi încă azi, că mă aduc în alte locuri, mi-e dor de acolo. Ceea ce îmi amintesc mai mult şi cu mai multă bucurie era gustul şi parfumul unei reţete tradiţionale, care se numeşte ARANCINI: este o reţetă puţin dificil de pregătit, dar este foarte bună şi gustoasă. Este făcută din orez, suc de roşii, sos de carne (noi il numim ragù) amestecată cu mazăre şi cu brânză coaptă. Tu faci cu orez un fel de bilă, în care faci o gaură şi în care pui sosuri şi brânză, şi apoi o prăjeşti în grăsime după ce ai dat-o prin făină, ou şi pesmet. Este o mâncare foarte grea şi cu multă grăsime, dar este cea mai bună pentru mine. O altă amintire este sunetul marii, care mă trezea în fiecare zi, şi pe care îl ţin înca azi în inima mea. Din păcate, după ce am devenit studentă, mama mea a vândut casa de vară din Sicilia, dar vara viitoare vreau să mă întorc acolo!” (Angela Apò Akthes)

„Gust de praf, mingi de fotbal sparte, frica de şobolanii uriaşi cu ochi roşii care se ascundeau in blocurile devastate, gustul îngheţatei de vanilie, sunetul pe care îl face roua dimineaţa când se aşează pe pământ - adică puţinele momente de linişte ale zilei.”

                                                                                                             (Mircea Ţara)

„Miros - mirosul de prăjituri proaspăt scoase din cuptor; gust - vişine; imagine - parcul Herăstrău; cântec- formaţia Andre, desigur, era în vogă pe vremea aia.” (Alexia Ion)

„Gust de lapte praf cu aromă de căpşuni; mirosul detergentului cu care spăla mama colegului meu faţa de bancă, o dată la două săptămâni; sunetul pe care îl făcea combina atunci când întorcea caseta audio de pe o parte pe cealaltă, urmat de fâsâitul specific al casetelor cu înregistrări făcute acasă; a, şi o imagine... mă gândesc: o scenă din Johnny Bravo în care se opreşte o maşină, se deschide uşa şi se vede un picior frumos de femeie, încălţată cu nişte pantofi cu toc înalt, gata să iasă din maşină (scena asta înca mă urmăreşte, e una dintre imaginile din copilărie care îmi vine constant în minte; între timp imaginea s-a modificat puţin, adică nu mai este chiar o imagine de desen animat, ci mai degrabă una de film.” (Patricia Iorgulescu)

„Nu ştiu exact cum s-ar numi gustul sau mirosul. Îmi aduc aminte de laptele cald din ceaunul cu mămăligă. Pentru că eu îmi petreceam vacanţele de vară la ţară. Ca imagine, văd uliţa de pe deal pe care alergam cu prietenele mele.” (Adriana Susmă)

„Sunetul: sonerie electronică de bicicletă cu multe melodii; imagine: spatele blocului, am petrecut foarte mult timp acolo; miros, aici nu stiu cum să zic, mirosul casei tale, pe care nu-l simţi când trăieşti acolo dar de fiecare dată când mergi înapoi îl observi clar că e tot acolo, şi îl simţeam mereu când mergeam la ţară câteva zile şi mă întorceam, şi era liniştitor aşa (încă e); gust de fructe necoapte (caise, corcoduşe).” (Mircea Drăgan)

„Zmeura cu zahăr pudră, mirosul de lemn şi cărţi vechi, vioara din clasa I, cântecul din sunetul muzicii cu <<do e o doamnă cam grăsuţă, re e un rege...>>”

                                                                                                (Anca Ochinciuc)

Lista poate fi continuată.

 

Gabriela Teodora Vătafu

Searching for memories from childhood, I stopped to those that are sensorial memories: smells, sounds, tastes, images, all bring together pieces of memories. An investigation made by Gabriela Teodora Vatafu among her friends, about what are the sensorial memories that they would have from their childhood.

Lectura şi jocurile în cultura romană – câteva aspecte

Un capitol din cercetarea lui Adrian Majuru, Copilăria la români: schiţe şi tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi (editura Compania, 2006), prezintă opţiunile alternative pentru petrecerea timpului liber ale copiilor – jocurile şi jucăriile, care s-au modificat radical din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în prezent.

La 1888, revistele de sănătate acordau un spaţiu generos jocurilor copilăreşti, punându-le la loc de frunte în rubrica „educaţie”. Acolo se preciza faptul că era preferabil ca un copil să se pună în contact cu alţi copii de seama lui, fiindcă izolat şi melancolic nu poate cunoaşte adevăratul joc, iar asta va avea efecte negative asupra lui.

Multe dintre jocuri aveau caracter religios sau substrat magic. Jocurile cu mingea, cu cercul, cu pietricica, foarte răspândite în mediul rural, au avut cândva un simbolism solar sau lunar şi li se atribuiau funcţii cosmogonice. Baba Oarba, de exemplu, pune în scenă personaje fantastice care în vremuri străvechi se aflau în mijlocul unor veritabile scenarii ritualice de mascaţi pentru îmbunarea unor fiinţe supranaturale. În zona satelor, copiii aveau o libertate relativ redusă de practicare a jocurilor din pricina treburilor casnice.

La periferia oraşului, maidanul se transforma într-un uriaş spaţiu al libertăţii, unde copiii se jucau „piedicile”, „leapşa pe ouate”, „capra franţuzească”. Spre deosebire de aceştia, copiii din lumea bună a înaltei burghezii şi din mediile aristocratice aveau diverse jucării şi primeau primele lecţii pentru deprinderea bunelor maniere, a dansului şi cursuri de pian sau vioară.

Încă din 1934, pediatrii atrăgeau atenţia părinţilor care le cumpără copiilor „jucării periculoase” – puşti, săbii. Astăzi, agresive la limita tolerabilului moral, desenele animate şi jocurile pe calculator au produs proteste şi dezbateri. De asemenea, păpuşile fetiţelor nu mai sunt cele de altă dată. Funcţia lor pedagogică a dispărut după anii 60-70. Păpuşile au fost transformate în eroine de cinema – modelul miniatural urmează tipologia feminină proclamată ca ideală pe micul şi marele ecran. Astfel, şcoala morală devine o şcoală a imaginii, a spectacolului de sine erotic şi desacralizat.

Gabriela Vătafu

Copilării la borcan

Vă mai amintiți de Street Delivery? Forfota și veselia din strada Pictor Arthur Verona s-au dus de ceva vreme. Însă nouă ne-a rămas borcanul mov cu amintiri, în care trecătorii binevoitori ne-au lăsat bilețele cu amintirile lor din copilărie.

Jocuri preferate și regulile lor născocite, povești dragi, gusturi de demult care încă îți mai umblă pe papile, peripeții, jocuri devenite mai târziu meseriile celor care le jucau, animale de pripas, futișaguri de flori și de fructe, năzdrăvănii, chipuri întipărite în minte, jucării mai mult sau mai puțin obișnuite, vorbe de duh și de deochi, priveliști rămase pe retină... Rânduri scrise în fugă pe câte-un colț de masă, care amuză și îndulcesc la o primă lectură, dar care cutremură dacă te adâncești în ele, dacă în peticul de hârtie ruptă la repezeală vezi crâmpeiul de lume care se împotrivește trecerii timpului.

M-am întrebat dacă ar trebui să categorisesc în vreun fel bilețelele, să născocesc căprării nuanțate și ordonate. Au urmat o palmă peste frunte și o mustrare de sine: ce rost are să faci ordine în întâlnirile fericite?

Le mulțumim tuturor celor care au dat în mintea copiilor alături de noi!

·    „Un joc pe care-l iubeam foarte tare era Flori, fete sau băieți, pe care-l jucam în spatele blocului. Nu țineam neapărat să vorbesc despre fete, ci despre filme. Vader, Spiderman, Superman erau filmele la modă prin anii ’80-’85. În schimb, disprețuiam Elasticul.”

(Un băiat născut în 1970)

·         Jocul preferat: șotronul. Și când mama ne scotea o albie plină cu apă și ne bălăceam în voie.”

(Anonim )

·         „Tatăl meu, Marin, îmi cumpăra povești înregistrate pe discuri de vinilin. Cel mai mult îmi plăcea discul cu Aventurile lui Păcală. Ascultam poveștile până le memoram, iar când aveam oaspeți, tata mă punea să le „interpretez” povestea. Toți mă felicitau și eu eram foarte fericită.

(Anonimă)

·         „Am spart geamurile de la dormitor, strigând după mama. :D” (Anonim)

·         „Aveam o tricicletă care cam scârțâia când mă dădeam jos pe ea.” (Ioan)

·         „Îmi amintesc de plimbările prin via bunicului.” (Anonim)

·         „Eram copil de 3-4 anișori și mă jucam cu alți copii pe o coastă, la bunici. Așa îi spuneam noi dealului care era chiar în spatele casei bunicii – „pe coastă”.Mulți dintre prietenii meu erau cu animalele casei : vaci, capre, gâște, oi. A venit ca din senin o furtună care ne-a alungat rapid pe toți. Eu m-am trezit dusă la vale de un „pârâu” format spontan pe o cărare largă de atâta puhoi de ape. Alunecam prin apa plină de mâldeopotrivă copii și vite și animalele ne fereau cu grijă. În întâmpinarea noastră veneau bunicii grijulii. Pe mine m-a luat bunica în brațe, m-a liniștit și m-a ținut toată seara la căldură, lângă sobă”. (Anonimă)

·         „O zi de vară la Ivești cu familia. Am mâncat cireșe toată ziua, ne-am udat cu apă rece din fântână cu gălețile și am jucat Rațele și vânătorii. Toată familia a participat.” (Anonim)

·         „Când eram copil, jocul meu preferat era cu bățul. Putea fi orice : un pistol, o sabie, un toiag, o mătură magică pe care zburam. Mama îmi lua mereu jucării, dar eu am rămas fidel bățului.”

(Anonim)

·         Am primit și o rețetă de prăjitură… J

Chec simplu:

                3-4 ouă

                1 cană de zahăr

                ½ cană de ulei

                1 cană de lapte

                2 căni de făină

                1 praf de copt

                esențe (rom, vanilie)

Spor la frământat!

·         Cineva ne-a explicat regulile jocului Castelul:

„Un teanc de pietre, 5-6, în formă de castel, trebuia dărâmat cu o minge. Se juca pe 2 echipe. Câștiga cine dărâma primul tot castelul. Un fel de bowling de stradă.”

(Anonim)

·         „Una dintre cele mai frumoase amintiri: mergeam la țară, la bunica, și dormeam 4-6 nepoți cu ea în cameră. Înainte să ne culcăm, făceam rugăciunea…”  (Anonim)

·         „Când aveam 7 ani, am luat o pisică din spatele blocului cât ai mei erau la muncă. Am ținut-o în casă ore bune și când mi-am văzut mama (pe geam) venind de la muncă, mi-am aruncat pisica pe balcon. Câteva ore mai târziu am auzit pisica tânguindu-se într-un copac, de dorul meu. Din fericire, stăteam la etajul 1. Acum am două pisici și plănuiesc o carieră de medic veterinar.” (Anonim)

·         „Probabil caracteristic multor copilării de fete sub 7 ani din anii ’90, șotronul a fost jocul cel mai jucat al perioadei – stăteam zi-lumină adunați în jurul parcării, cu cretă și pietricele și țopăiam cât ne țineau picioarele. Pe șotroane mai mici, mai mari, mai strâmbe sau corespunzătoare, ne-am consumat energia ore întregi sub copacii scării și ne-am bucurat sincer acolo. Și încă ținem minte cum era! Și ne e dor!” (Anonim)

·         „Amintirile preferate din copilărie sunt vacanțele la bunici și ploile de vară pe ulițele încinse ale satului.” (Anonim)

·         „Șotronul, elasticul, coarda, volei, fotbal, X și 0… Table și șah (în adolescență) jucam cu un unchi care avea vreo 60 de ani și căruia îi lipsea un picior. Îl pierduse într-un accident în mină. Era orfan din Basarabia și fusese copil de trupă. Îl chema Preda. A murit de vreo 10 ani. El m-a învățat să citesc. Nu avea copii. Soția lui pierduse gemenii înainte să îi nască. Ne dădea mereu dulciuri. Când voia să jucăm table, ne întreba dacă vrem să jucăm „șase-șase” : Facem un șase-șase? Jucam ore întregi.”

(Anonim)

·         Un alt joc preferat: Servitul cafelei – făcută din cacao, apă și zahăr, savurată în serviciul de cafea albastru, din plastic.” (Ana)

·         „Îmi plăcea mult în corcoduși și pe câmpia din spatele casei, cu cățelul teleleu și foaie verde…”

(Anonim)

·         „Când eram mic, mâncam caise verzi și corcodușe.” (Anonim)

·         „Am mers la casa unor prieteni de la Corbu… și eram foarte impresionată de măgarul lor (nu mai văzusem niciodată unul). În cele 6 zile i-am dus apă și tot ce găseam în casă de mâncare, vorbindu-i, adresându-i-mă cu „Doamna Măgăreață”… (Anonimă)

·         Vorbe de deochi de la bunica:

(Seara) „Bună dimineața, ulciorule! Așa cum nu-i acum dimineață, așa să nu ajungi tu până dimineață !”

(Dimineața) „Bună seara, ulciorule! Așa cum nu e acum seară, așa să nu ajungi tu până seara !”

(Anonim)

·         „Desenam cu bățul pe nisip drumuri și jucam leapșa pe aceste drumuri, alergându-mă cu alți copii.”

(Anonim)

·         Despre jocurile copilăriei: „Existau sticluțe cu medicamente (penicilină, ser), pe care le umpleam cu apă colorată din hârtie creponată, cu o diversitate de culori. Apoi desenam bani de 1 leu, 3 lei, 25 lei, 50 lei, 100 lei pe care-i ofeream copiilor din grup, contra cărora eu le ofeream câte o sticluță cu un anumit preț, reprezentând sortimente de lichior, rom, vin etc. Continuam jocul până când ne plictiseam. După ce am terminat opt clase, domeniul meu de activitate a fost comerțul, mai întâi ca bucătar, apoi afacerea proprie (alimentație publică și magazin alimentar).” (Anonim)

·         „Coarda – coarda grea, de sfoară, cu mâner de lemn. Coarda de sărit e azi din plastic: prea ușoară, se crapă la soare, uneori are contur pe mâner, dar ce folos…” (Anonim)

·         „MARE. MAMAIA SAT. PLAJĂ GOALĂ, NICIO VILĂ. PĂREA ENORM. ANII ’80 – DEMOLAREA SATULUI. ANII ’90 – RECONSTRUCȚIE.” (Anonim)

·         „Căsuțe din castane pentru păpuși mici cât un deget.” (Anonim)

·         „Și acum îmi amintesc cu plăcere de verile petrecute la țară, când cireșele erau coapte și roșiiși caisele parfumate, când mergeam toți copiii de pe uliță și ne cățăram în copaci pentru a aduna prada dulce…” (Anonim)

·         „Câmpul pe care jucam Baba oarba, scăldatul și prinsul peștilor la râu, mersul la strâns de fân, tăvălitul în fân…” (Anonim)

·         „Construiam căsuțe din cărămizi.” (Anonim)

·         „Când eram mică, mă urcam cu frații mei pe dulap și săream pe pat. Partea frumoasă nu era săritura, partea frumoasă era că niciunul nu recunoștea că a rupt patul și nimeni nu era pedepsit.”

(Anonimă)

·         „Când eram mica mă jucam de-a profesoara cu ceilalți colegi de clasă, atunci când învățătoarea nu venea la timp. Întâmplător (sau poate nu) acum chiar am devenit profesoară (dar eu mereu ajung la timp la ore).” (Mihaela)

·         „Uitatul cu mama în cartea de bucate în căutarea unui „ceva dulce” și visatul cu ochii deschiși.” (Irina)

·         „Cățăratul în copaci, lenevitul pe iarbă în plină vară…” (Anonim)

·         „Joaca de-a elevii și profa (!) tovarășa învățătoare, alergatul prin șanțuri, furatul florilor și al fructelor.” (Anonim)

·         „Când am mers în tabără cu clasa prima oară. Am râs non-stop și nu am dormit deloc.” (Nora)

·         „Când eram mic făceam figurine de lut și le ardeam în sobă.” (Anonim)

·     „Cele mai frumoase vacanțe de vară au fost când, la bunici, croiam cele mai moderne haine păpușilor. Dar, din păcate, în prezent nu mai găsesc timp…” (Anonim)

·         „Eu și fratele meu, Doru, prăjeam gogoșile în tigaie. Mama era cea care frământa coca și o punea să crească într-un lighean galben. Când creștea, eu modelam gogoșile (întindeam coca și foloseam un pahar ca să decupez gogoșile); fratele meu le prăjea. Apoi eu le pudram cu sare. Când se răceau puțin, începeam să le mâncăm. Și prăjeam mai departe. Aveam 12-13 ani – fratele meu cu un an mai puțin.” (Anonim)

·         „Leagănul din lemn din curtea bunicilor, de sub vișin.” (Anonim)

Anca-Maria Pănoiu

Do you remember Street Delivery? True, it’s been a while since then… Still, we are left with the purple jar in which people passing by dropped some of their childhood memories, quickly written on small pieces of paper. Tastes, images, people, games, toys, faces, smells of people not knowing one another, all ended up in the same magic jar.

Amintiri jucăușe la Street Delivery

În weekend-ul 15-17 iunie, bucureștenii s-au putut bucura de cel mai mare festival de artă stradală din România: Street Delivery, ediția 2012. Firește, MȚR a strigat „Prezent!”. Pe strada Pictor Arthur Verona – forfotă colorată și veselie generală! Standul MȚR, dedicat în acest an Proiectului Copilăria. Rămășițe și patrimoniu, se potrivea de minune în peisaj. Acolo, cei mai copilăroși voluntari au pregătit jocuri peste jocuri, cu care i-au îmbiat pe trecători: ȚOMAPAN, Melcul, Țintar, Avioane, ateliere de  lână și păpuși din linguri de lemn, basme năzdrăvane și câte și mai câte!

Atât pe trecătorii rămași să se joace cu noi, cât și pe cei mai grăbiți, i-am rugat să ne scrie jocuri preferate din copilărie și amintiri, pe care le-au pus apoi în două borcane... fermecate, care acum păstrează, pe bilete de hârtie însemnate pe fugă, amintiri de preț ale unor oameni răspândiți pretutindeni în oraș, care nici măcar nu se cunosc între ei. Firește, cei care au binevoit să ne împărtășească din gândurile lor au fost răsplătiți cu cărți poștale și stickere ale proiectului Muzeul Copilăriei. Cititorilor blogului le prezentăm un... top al celor mai jucate dintre jocurile găsite în borcanele fermecate. Poate vă vor stârni amintiri...

I.                    Cu majoritate covârșitoare de amintiri duioase, pe primul loc în borcanul cu jocuri a fost Șotronul, cu 17 bilețele. Cretă albă hârjâită pe striațiile asfaltului. Pietricica: pică sau nu pică în căsuță? Bufnituri cadențate, zdrobiri discrete de tălpi mici pe caldarâm.

II.                  Îl urmează îndeaproape De-a v-ați ascunselea, care în Oltenia se mai cheamă și Pitulușu, ceea ce ne-a înduioșat peste poate – 16 amintiri la borcan.

III.                Al treilea în top este Elasticul, amintit în bilețele de 15 ori. „Ia-nuarie, Fe-bruarie, Martie, A-prilie...” Parc-așa era, nu? Ah, ce emoții să nu mă împiedic și să nu iau o gură de asfalt când țineau elasticul la brâu...! Iar Alexandra, fata șefului de scară de la 4, era subțire ca o trestie și sprintenă ca o zvârlugă!

IV.                Țară, țară, vrem ostași! a fost amintit de 12 ori, iar o doamnă a ținut să ne precizeze că era foarte popular în copilăria dumneaei, prin anii ’50-’60. Să fi fost încă războiul proaspăt în mentalul colectiv și asta să fi avut înrâurire până și asupra jocurilor copiilor?

V.                  Un alt joc îndelung jucat este Frunza, cu 8 numiri. La fel și coarda, care-mi dădea emoții de fiecare dată când se schimba sensul de rotire. Cu 7 amintiri vine strâns din urmă ȚOMAPAN (ah, ce-l mai jucam prin ore!), iar cu câte 6 voturi vin Castel, Baba oarba, Flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți.

VI.                5 bilețele ne-au amintit de Rațele și vânătorii, câte 4 de Țările și de Nu te supăra, frate!, iar câte 3 mărturii au stat în borcanul nostru fermecat pentru Șah, Leapșa, Capră nouă/Lapte gros, 1, 2, 3, la perete stai! (ce ne mai schimonoseam!), Moara/Țintarul și Țurca.

VII.              Mai rar amintite, cu câte 1-2 bilețele, dar nu mai puțin de preț din această pricină, au fost: Tenis, De-a podaru’ (pesemne un joc inventat de copiii care locuiau pe lângă vreo apă curgătoare...), Încetul cu încetul se fabrică oțetul, Spectacolele din spatele blocului (probabil născociri ale unor mici și în devenire stele...), Hoții și vardiștii, Podul de piatră, Mima, Avioanele, Perețică (în spatele blocului, cu mingea la perete), Cocoțatul în corcoduși și pe bara de covoare, Maroco, Doctor „Au!”(Bâza), „De-a Nadia Comăneci” (cine copilărea prin ’64?), 7 pietre, Piticot, Statuia, Mațele-ncurcate, Ferăstrăul, Cornete, Melcul, „Fotbal cu nasturi”, The Sims 3 (cyber-copilăria!!!), Fazan, „Jocul de-a cântatul la orice instrument”, Omul negru, Adevăr sau provocare, Batista împarfumată, Ursul doarme și visează, Cititul poveștilor, Pictura, Oina, De-a războiul, Nunta păpușilor, „Joc cu bucătărie improvizată din capace vechi”, Capital, Fotbal, Pișca, Căldărușa, „Să cos hăinuțe pentru păpuși”, „NFS și The Run” (din nou... cyber!), Sus-jos, Bunul gospodar, Volei, X și 0 (alt demon care mânca precum o termită sfârșitul caietului de matematică!!!), Table, „La bunica-n frigider” (oare ce s-o fi găsit pe-acolo...?) și „Bunicul stă pe prispă” (cu barba albă-colilie? cu bărbia sprijinită în toiag? cu fruntea gânditoare și ochii pierduți în zare? murmurând cuvinte vechi, neînțelese?).

Bănuiați că există atâtea jocuri? Noi am fost surprinși de cât de multe par aduse laolaltă. Și totuși, cele mai multe ne par atât de cunoscute! Parcă încă le simțim gustul...

Am găsit, în același borcan, și un joc cât se poate de... inedit: „Jocul meu preferat era alături de sora mea geamănă, cu cei 16 prieteni imaginari”... Știam parcă și-un cântec: „Am un piii-tic, și-l vreau fericit...” Dar cu asta deja intrăm pe tărâmul confesiunilor, iar pentru ele am avut un borcan separat. Îl vom desface și pe blog, într-una din zilele următoare.

Vă așteptăm cu duioșie și copilăreală!

At Street Delivery, a Romanian festival of outdoor art held in Bucharest between 15-17 of June, the National Museum of the Romanian Peasant had its strong contribution, by promoting its dear project - Childhood. Remains and Heritage. The volunteers prepared lots of games to play with the people passing by and encouraged those who wanted to leave a note with memories of their childhood and their favourite games as children. These were left in two jars, which became really magic due to their content. We opened them and we are giving you proof of those testimonials by means of a top of the most played, but also of the most... uncanny games.