Infancia la Madrid!

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu“ migrează spre tărâmuri spaniole! După Londra (2-30 iunie 2012 la Institutul Cultural Român din Londra) şi Paris (12-30 septembrie 2012 la Institutul Cultural Român din Paris) a venit rândul Madridului (prin Institutul Cultural Român din Madrid) să desfacă cutiile cu jucării, să descuie sertăraşele, să cotrobăie prin buzunare vechi şi dulăpioare prăfuite, să meşterească legănuşe pentru amintiri şi labirinturi pentru mari şi mici!

Cu alte cuvinte, preţiosul cargo (cutiile cu copilăria itinerantă) poposeşte în cea de-a treia capitală europeană, cea care va găzdui expoziţia Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu, un proiect european realizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Asociaţia Artees (Franţa) şi Muzeul Lębork (Polonia), cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013.

Pe parcursul a 4 zile, 2 muzeografi ai MŢR-ului şi un voluntar vor deznoda şi reînnoda fragmente, stări şi timpuri ale copilăriei, creând un univers de simboluri şi trimiteri la nenumăratele semnificaţii, sentimente, obiceiuri, vise şi credinţe din jurul copilăriei de azi, de ieri... dintotdeauna!

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 8 octombrie, la Círculo de Bellas Artes de Madrid, gazda expoziţiei -ce va dura până în data de 21 octombrie.

Ghidul dumneavoastră pe parcursul întregii călătorii va fi "ursulica", un pufulete galben de vreo 20 de ani, cu origini necunoscute, incubată în valiza unui unchi care se întorcea dintr-o delegaţie din Cehia şi dăruită în grija unei copiliţe blonde de patru ani, viitoare voluntară la MŢR. Jucăria, în ciuda faptului că a fost cea mai iubită, nu şi-a găsit niciodată prieteni printre jucăriile celelalte, căci a fi ţinut la mare preţ vine cu nişte sacrificii... aşa că acum, după atâta timp, ursulica simte că nu şi-a găsit încă rostul în lume. De fapt, nu are nici măcar un nume... Aşa că, zilele trecute, şi-a luat inima în dinţi şi s-a hotărât să plece într-o călătorie, la capătul căreia să afle, poate, cine este cu adevărat....

Rămâneţi pe fir pentru veşti din Madrid de la ursulica!

***

Activitatea face parte din proiectul "Childhood. Remains and Heritage", derulat de Muzeul National al Taranului Roman.

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Unâ mumâ, doauâ măi / O bunică, două bunici

Cele două ramuri de aromâni diferite din care mă trag au purtat cauza tuturor diferenţierilor din casă- de credinţe, de obiceiuri, de limbă, de opinie. Mama e prueanâ (aromâncă pindeană, din Ano Poroia, Grecia) şi tata e yrâmâsteanu (aromân grămustean, după muntele Gramos din Grecia). Chiar şi bunicile mi-au fost despărţite pe criteriu de grai.
Din partea mamei, bunica se numeşte "mumă".Unâ mumâ, doauâ mumâńi.
Din partea lui tata, bunica se numeşte "mae". Unâ mae, doauâ măi.
Una din Tariverde, alta din Sinoe. 
Iată-le aici pe ambele, aduse împreună la botezul meu din Sinoe, Constanţa, 1989.

Bunicile copilăriei mele-căci atât le-am prins în viaţă, purtau în nume amintirea locurilor din care plecaseră fiecare, aerul dulce al lacului Poroiului şi mirosul pădurilor din jur, aerul sărat al Egeei aproape de Leftere, tumultul tăcut al drumurilor de munte cu oile, peregrinările fără sfârşit în căutarea unui "acasă", urcuşul spre nord şi aşezarea în Dobrogea.
Vida, Vangheliţa, două nume în care încape întreaga istorie recentă a aromânilor.

Georgiana Caratanascu Vlahbei


My parents are from different Aromanian branches. Everything in our home was divided by two, even the way I called my grandmothers. One was 'mae', the other 'mumâ'. Their names sum up all their roads in the Balkans in trying to find a home, all the hardships of their fleeding from Greece and their final settling in Dobruja. Here they are both, brought together by my baptism in the '89ies. 

Chipuri ale bunicii din copilărie - o nouă provocare!

Ce copilărie ar fi fără bunica?

Doar era mereu-mereu acolo, veghind cu anii ei anii noştri, arhetip de blândeţe şi duioşie, sursă fără contenire de poveşti şi basme. Însemnele ei cu care am crescut rămân în memoria noastră cel mai pregnant. O serie de obiecte ce-s doar ale ei:  croşeta, ochelarii, o serie de spaţii care îi sunt proprii: soba, la cuptor, în scaunul-leagăn, la căpătâi...Bunica-senină şi bunica-gânditoare, bunica-trebăluind şi bunica-aţipind în fotoliul ei mare, la foc.

Aşteptăm imagini şi chipuri ale celei care e nelipsită în universul copilăresc, imagini însoţite de gânduri şi poveşti despre momente de când eram mici, împreună cu ea.








Georgiana Caratanascu Vlahbei