Era prin anii '80, mai spre sfârşit. Verişoară-mea creştea la ţară, la bunica. Avea câţiva anişori: destui cât să poată citi ora pe cadranul ceasului deşteptător din metal verde - adevărat orologiu şi axis mundi domestic - şi destul de puţini cât să se lase păcălită de tertipurile bunicii, care, cu o vigilenţă vulturească, aspira să înăbuşe orice tentativă de nesupunere la regulă. Chiar dacă regula era de multe ori: "Nu mişca, nu respira!" Şi chiar dacă doruri de răscoală nu prea veneau din partea fetiţei, cuminte şi aşezată.
Cum era văduvă şi ţinea casa pe umeri, lipsindu-i o mână zdravănă de bărbat pe lângă care să apară ca o boare feminină ocrotitoare şi cum era mai toată ziua prinsă cu treburi pe-afară, bunica a trebuit să îşi născocească un... ajutor: Bărbosu'. Un personaj misterios, gata în orice clipă s-o înhaţe pe fetiţă dacă nu era cuminte.
În ochii ei, Bărbosu' era un zeu domestic păstrător al ordinii şi liniştii casnice, al echilibrului. Chiar dacă echilibrul era o treabă foarte sensibilă, cerând metode uşor... fioroase. Unde mai pui că putea lua şi felurite forme!
De pildă, una dintre cele mai de temut întrupări ale lui Bărbosu' era un fulg, prins de grinda de deasupra patului. Dacă fata nu era cuminte cât bunica lipsea, fulgul se mişca. Prin urmare, Cristina stătea încremenită sub pătură, privind terorizată la fulgul care fâlfâia chiar şi la un oftat mai adânc. Darmite dacă ar fi îndrăznit să se strecoare din pat, afară!
De departe însă, cea mai cumplită întrupare era în persoana lui Cătălin. Un personaj local cu cazier incert, de 2 metri şi 100 de kile, dar, bizar, fără... barbă! De parcă ar mai fi contat în ochii Cristinei! Pentru ea, zeul teribil era Cătălin de pe uliţă. Ei, şi într-o zi, pe când fetiţa se juca la poartă, vine individul în persoană. Se apropie de ea. Stupoare. Rânjeşte sumbru: "Bunica mi-a spus că nu prea eşti cuminte... Să ştii că diseară, la opt, am să vin să te iau! Te bag într-un sac, îl leg la gură şi îl arunc în râu!" Cristina, fireşte, a zbughit-o în casă, unde a şi rămas, tăcută şi speriată, cu pieptul bubuind şi cu închipuiri groaznice, până seara. Vezi-Doamne, ameninţarea o făcuse să se simtă vinovată, chiar dacă musca nu avea niciun motiv să poposească pe căciula ei.
Au mocnit cât au mocnit spaimele în inimioara ei bătândă. A stat toată ziua numai pe lângă casă, prudentă şi sperioasă. Atât că nu numai inimioara ei bătea, ci şi ceasul de metal verde. Bătea, bătea, bătea. Neabătut. Implacabil. Şi cum fetiţa ştia deja să citească ora, când limbile s-au apropiat de înspăimântătorul 8, s-a spart buboiul: Cristina a izbucnit într-un plâns cu zguduieli şi lacrimi şiroaie, rostogolite. Printre sughiţuri, i-a povestit bunicii că în câteva minute vine Bărbosu' ca s-o ia şi s-o arunce în râu. Bunica... ce să mai zică?! Nu putea să îşi dezmintă isprava izvorâtă dintr-un avânt pedagogic prea mare, că cine ştie, poate mai avea nevoie de serviciile lui Bărbosu' şi altă dată... Şi-apoi, ca şi Moş Crăciun, Bărbosu' trebuia să îşi continue existenţa, căci fără el, copilăria ar fi avut un gust mult mai searbăd. Aşa că a îmbrăţişat-o pe Cristina şi i-a promis că o să-l bată şi o să-l alunge.
S-a făcut 8 şi Cătălin n-a venit. Peste ani însă, Cristina a aflat că a sfârşit la închisoare. Ha, până la urmă tot ca ea a fost!
Anca-Maria
Cristina, Anca-Maria's elder cousin, grew up at their grandmother's, at the countryside. It was in the 1980s and Cristina was a little girl, witty enough to read the clock but also naive enough to believe in all the stories grandma told her in order to keep her quiet. Though quiet she was indeed!
A character who haunted her childhood was Bărbosu' (The-Bearded-Man), a domestic god who could turn into various things in order to scare and control her. For instance, he took the shape of a feather hanged on the ceiling, above the bed. Each of its movements meant that the girl was disobedient. Of course the feather waved whenever the air blew, so Cristina remained still and terrified in her bed. But the most appaling shape of Bărbosu' was Cătălin, a local peasant, very big and suspected of various crimes. He seemed dreadful to Cristina, even if he didn't have a beard. And one day, while she was playing, he approached her and threatened to come that evening at 8 to take her, tie her into a sack and throw her into the river. The little girl was terrified, so all day long she kept close to the house. But in the evening, as 8 o'clock approached, she bursted into tears and told Grandma everything. She managed to calm her down, but under no circumstances did she give away Bărbosu': maybe one day she was to need him again, and, apart from that, he, just as Santa, gave charm to Cristina's childhood.
Cătălin didn't come at 8, but years later, the girl found out he was in prison. Oh yeah, things sorted out for her better than she had expected!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu