A treia zi
Cât fac un ursuleţ de pâslă plus două păpuşi în ie,
cămeşă, fotă şi iţari? Cât fac un cărucior de păpuşă înmulţit cu un cărucior de
copil? Dar niscai trepte roşii de mucava, împărţite la trecerea prin timp, cât
fac? Câte amintiri încap într-un cufăr încrustat? Câte vise vechi se păstrează
sub aripile ciobite ale unei păsări de lut, plămădită stângaci în mânuţe de
copil? Câte fire de borangic se întreţes într-un scutec imaculat? Câte jucării
de cauciuc, fabricate în serie odinioară, încap în amintirea unui copil care a
fost odată şi care acum are propriii lui copii? Câte spiţe are o bicicletă de
jucărie şi de câte ori i se învârt roţile într-o copilărie julită pe asfalt? De
câte ori se leagănă o covată atârnătoare în care gângureşte un prunc înfăşat?
Ce distanţă poate să parcurgă o maşinuţă de tablă, condusă de un şofer fără
cap, cât un deget de înalt?
Ce contează?! Copilăria nu se măsoară nici în
cifre, nici în rezultate, nici în ecuaţii. Ci în clipe care trec, în ani repede-zburători,
în frânturi de amintire atârnate cu cleşti pe o sfoară de rufe. Se măsoară în
jocuri, în zaruri şi în baloane de săpun care se sparg când ajung pe pământ,
sau când vrei să le prinzi, ferecându-le în căuşul palmei. Se oglindeşte în fotografii
mai noi şi mai vechi - unele făcute acum vreo sută şi ceva de ani cu aparate
mari şi încete, altele imortalizate în timpul mai nou-inventatelor ecografii. Se
oglindeşte în ochii de păpuşă, râzători şi ficşi, în chiţăitul jucăriilor de
cauciuc, în dantelăria imaculată a hăinuţelor de la botez, în cărţi de poveşti
roase şi însemnate pe prima pagină de bunici drăgăstoşi, în dâre trase cu pixul
pe boticul unor figurine de cauciuc în timpul cine-ştie-cărui elan creator. Mai ţineţi minte cum era culcuşul din pântecul mamei? Sau ce gust aveau tetina,
suzeta? Ce aţi ales de pe tăviţa cu obiecte prezicătoare când v-au tăiat moţul?
Atingerea catifelată a ursuleţului de pluş tocit de-atâta strâns în braţe?
Zgomotul făcut de cretă pe striaţiile asfaltului, sau de paşii mici care săreau Şotronul?
Copilăria se măsoară în trepte, până când nu mai
e...
(P.S.: Şi oboseala în paşi împleticiţi până în
staţia unde aştepţi autobuzul de noapte, care nici roşu nu mai pare de somn
ce-ţi este...)
Pe-nţelesul oamenilor mari: În a doua zi de şedere la
Londra, curatorii, ajutați de voluntară, au montat expoziția conform unui
concept minuțios, elaborat încă din țară. Și-au propus să îmbine ritmic obiecte
semnificative pentru copilărie, cu încărcătură simbolică, într-o încercare de restaurare
a perioadei ingenue, de aducere a ei în prezent prin stârnirea fluxului
memoriei. Munca a constat în foarte mult bricolaj şi într-o atenție deosebită
la detaliu, fiind definitivată în mai bine de 15 ore... Rezultatul a fost un
itinerariu pe cât ce copilăresc şi ludic în aparență, pe atât de matur şi
elaborat în concepţia artistică...
Anca Maria Pănoiu
The third day: how to measure the childhood? How many memories get inside a bag? How many threads are in a dyper? How long can a toy car go? How do you measure childhood? There is not possible to measure it in equations, in games or soap baloons. You can see it in old photos, in memories, in the eyes of a doll...
This day was ment to set up the exhibition, to prepare it for the visitors. And it ment 15 hours of work.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu