Oribilică

Numele i-l dăduse mama, de-a dreptul oripilată de păpuşa de plastic care imita întocmai trăsăturile unui nou-născut, de la dimensiuni până la cutuliţe. Burtă bombată. Riduri. Pleoape de broscoi. Degeţele crăcănate. Poziţie cu tendinţe de fetus. Uşoare tumefieri. Chiar şi ruşinică de băieţel. Parc-ar fi fost viu şi tocmai i se dăduse eject. La vreo 3 ani habar n-aveam eu ce şi cum, aşa că, pentru mine, el era doar "Olibilică" - un păpuşoi mare, urât, ciufulit, încruntat şi duhnind a cauciuc.

Era copil de pripas Oribilică. Deşi condamnat prin fabricaţie la pruncie veşnică, pare-se că trăise şi văzuse multe. Avea o obârşie incertă, fusese primit "de la ajutoare" de cineva din familie care pesemne că nu-l iubise, aşa că dăduse mai departe răţuşca cea urâtă. 

Însă întocmai ca personajul cu pricina, soarta lui Oribilică avea să fie una deosebită. De jucat, nu m-am jucat eu prea mult cu el. Dar când am mai crescut şi am făcut la şcoală o piesă de teatru despre Naşterea Domnului, am avut nevoie de un prunc Iisus care să nu zbiere prea tare pe scenă. Aşa că l-am adus pe Oribilică. Ce dacă era urât cu crăci? Înfofolit în pătura albă, moale, nu i se vedea decât nasul - nimeni n-avea să se prindă...

Nici nu mai ştiu pe unde zace acum, după 10 ani, prăfuit, însă tot bebeluş.

Anca-Maria Pănoiu

Oribilică (let's translate it by "Awfulicious", though this is far from being as funny as in Romanian) was a baby-doll made out of rubber, which had the same features as a new-born child. The ugly ones, which was the reason of his calling like that by little Anca-Maria's mother. Its ugliness and smell of rubber kept the child away from the toy, therefore it lead quite an abandoned life. But its glory was to raise later on, when he was needed at Anca's school, to play the part of a quiet baby-Jesus in a drama piece about The First Christmas. It's ugliness did not matter then, as it was well covered in a white, soft blanket. So no one was to notice.

But no one knows know where Awfulicious lies. Abandoned, covered in dust, 10 years older, but still a baby.

Un dar pe nume Daria. Şi totuşi...

Fac şi eu parte din rândul celor pe care trebuia să-i cheme cumva, pentru ca până la urmă să dea cu subsemnatul în cu totul alt fel.

Când frate-meu avea vreo 14 ani, când ai mei se pregăteau deja de schimbarea prefixului (cu 4!), în fine, când nimeni nu se mai aştepta... m-am brodit şi eu prin vieţile lor: un boţ de carne mult-dorit, dar mult-întârziat. M-au primit ca pe un dar, iar chestia asta avea să-şi pună patalamaua şi pe numele meu.

Credeau ei. N-a fost chip. Bunică-mea după tată, o figură cutezătoare şi guralivă, obişnuită să facă scandal dacă nu i se făcea pe plac, a intervenit implacabil: "Ce? Daria? Ce nume-i ăsta? Pă cine mai cheamă aşa? Ia uite! Stricaţi fata!"

Până să strice fata, se strica mama la burtă de atâta fiere. Inimă bună însă, şi-a înăbuşit scrâşnelile, şi-a stăpânit spumele, şi-a înghiţit indignarea. Şi cum numele din viaţa intrauterină nu puteau să mi-l păstreze, pentru că era Vasilică, iar eu mă nimerisem fată, era totuşi musai să-mi găsească unul. Şi repede, că mă ceream legalizată, creştinată, intrată-n rându' lumii.

Pe-ailaltă bunică o chema Maria. Nume frumos, mare sfântă... E bun. Da' parcă prea e golaş aşa, de unul singur. Păi... de obicei, cu Maria merge Ana: Ana-Maria. Pe multă lume cheamă aşa. Prea multă lume, după gustul mamei, care poftea la ceva mai cu moţ pentru nimicura ei proaspăt odrăslită. Aşa că l-a mai pricopsit cu un "c". Şi nu, nu mă cheamă Cana-Maria, ci Anca-Maria.

Târziu, când am aflat povestea, am scrâşnit şi eu de ciudă. Îmi plăcea Daria. Mi-a părut rău că n-am putut să mă revolt, ca o amazoană în scutece, să-mi impun voinţa în faţa bunicii autoritariste. În loc de asta, gâgâiam şi viermuiam liniştită în puf. Ce ştiam eu ce pun ăştia mari la cale? Lasă, nu-i bai... pe fii-mea o s-o cheme Daria. Sau... depinde de soacră!

Anca-Maria Pănoiu

Anca-Maria's name should have been Daria, because her parents considered her a gift (the Romanian word for 'gift' is 'dar') being borne late, 14 years after her brother. But soon after her birth, the grandmother was definitely apallaed by the fact that the name was quite uncommon, so the parents, in order to avoid fights in the family (the grandmother was quite a tough character), had to rethink this particular aspect. And because the mother had a taste precisely for uncommon things, added a "c" to the beautiful, but rather ordinary name "Ana-Maria", so that the baby girl was finally called Anca-Maria. She is now sad because of not being called Daria, but she is planning to do so with her first-born. Or, at least, this depends on her future and still unknown mother-in-law...