Lilache

Ăsta chiar a fost o jucărie misterioasă. Chiar după îndelungi săpături în vremurile imemoriale de acum 20 de ani, nimeni dintre mai vârstnicii familiei nu prea mai ştie cum ne-am pricopsit cu el. Singurul detaliu genealogic al lui Lilache e că a existat dinaintea mea. Însă dac-ar fi s-o iau etimologic, traseul numelui ales pentru iepurele mare de lână are unele sincope: Iepurilă... Rilă... Lilă... Lilache...?

Capul şi labele albe i se îngălbeniseră repede. Era uşor antropomorfizat, cu bluză bleumarin şi pantaloni roşii, dar urechile tot îi atârnau blege peste faţă. Însă ce m-a fascinat mereu la Lilache fost ochiul - da, ochiul, pentru că eu nu l-am pomenit cu amândoi. Peste un petic oval de piele neagră era cusut un nasture sclipicios - asta îi dădea un aer pişicher, de pirat şmecher. Dar şi o umbră de tristeţe.

Cine ştie prin ce ladă zace acum. Cine ştie dacă Lilache mai are încă şi celălalt ochi...

Anca-Maria Pănoiu

Lilache was Anca-Maria's wool-rabbit. No one in the family remembers its origins, but it was certainly older than her. It was rather big, with a white head and white paws, which soon turned yellow. It seemed slightly human is its red trousers and blue blouse, but its ears still hung flabby over its face. What indeed fascinated Anca about Lilache was its single eye - because she had never seen the other, lost before her birth. The eye was a button sewed over an oval piece of black leather. This gave it the funny face of a pirate, but also the air of a sad person.

Nowadays, no one knows in which box Lilache lies, forgotten. No one knows if it still keeps its single eye...