Laluca

De fapt, era Raluca. Dar la performanţele fonetice de la câţiva anişori, pocisem biata păpuşă pe care tata i-o cumpărase în dar mamei, înainte de căsătorie. A fost o vreme şi cu galanterii de-astea: o păpuşă de plastic mare, poate mai mult de jumătate de metru (greu de spus - la vremea aia mi se părea un gigant, un mastodont; dar şi prin iarba necosită mă pierdeam ca printr-o pădure...), cu părul lung, buclat şi brunet şi, probabil, îmbrăcată într-o rochie frumoasă.

...probabil, pentru că poceala cea mai rea nu i s-a tras de la mine. Nu că i-a făcut rochia dispărută şi din pricina asta Laluca zăcea ruşinată după uşa dormitorului - la urma urmei, n-aş fi abandonat-o eu pentru atâta lucru. Dar frate-meu, veşnicul şi rânjitul "decorator" al jucăriilor mele favorite, o machiase puterrrnic pe Laluca în jurul ochilor, cu carioca mov, verde, neagră, maro... Eu o numisem după fiica unor prieteni de familie care la vremea respectivă mi se părea frumoasă ca o zână, prin urmare păpuşa ar fi trebuit să fie un odor pentru mine. În loc de asta, după împodobelile fraterne, semăna izbitor cu vrăjitoarea din Albă-ca-Zăpada. Şi Laluca s-a pierdut.

Peste ani (dar nu destui încât să cresc la minte), am căutat zadarnic o păpuşă care să-i semene. Nimeni nu era la fel de frumoasă, de mare, de brunetă, de aşa-şi-pe-dincolo precum Laluca. Iar frate-meu... mi-a făcut bucăţi şi vreo două scăunele de plastic! Am bocit straşnic după ele!

Anca-Maria Pănoiu

Laluca was a big, beautiful doll which Anca-Maria's father had offered as a  wedding gift to her mother. The little girl could not pronounce the doll's real name - Raluca - but she adored it, because it seemed to her very similar to an acquaintance whom, at that age, she kind of worshiped. But Anca's elder brother was the 'decorator' of her favourite toys, so, apart from taking off its beautiful dress, he once grabbed it and painted its face all over. So that it now resembled not that fairy-acquaintance, but the witch from Disney's Snow-White. It finally got lost. Years after that, Anca-Maria sought another doll, but no one was as beautiful as her dear Laluca. And her brother had also destroyed two little plastic chairs! Anca-Maria mourned them a lot!