Păpușa din fereastră

Drumul către gârlă, colbăit și presărat de pietriș, trecea pe lângă o casă lângă care mă opream mereu. Și stăteam. Și stăteam. Și stăteam. Nu că ar fi fost vreo frumusețe - dimpotrivă, era o piesă arhitecturală de o banalitate monumentală. Însă priveliștea comună era pipărată de ceva ce sclipea în geamul de la stradă. Ceva galben, îndantelat și lucios. Era o rochiță. Iar cea care o umplea era păpușa.

Mă nărăviseră părinții. Eram cam răsfățată. Cam deprinsă cu a căpăta tot ceea ce pofteam. Și ca să mi se împlinească o dorință, trebuia doar să deschid gura. E, dar uite că de data asta nu era chip: păpușa era a altui copil. Altă fetiță de bucura de ea, alte mânuțe o mângâiau și îi împleteau cosițele brune. De-asta nici nu am cutezat să bat din picior ca Goe, să bâzâi sau să fac vreo fărâmă de scandal. Însă îmi permiteam deliciul de a mă opri în fiecare seară, la dus și la întors de la gârlă, în fața ferestrei.

Peste câteva zile am împlinit 10 ani. Știu că-mi așteptam cadoul cu emoție și puțin cu teamă, pentru că speram că o să fie o păpușă asemănătoare cu cea din fereastră, chiar dacă nu la fel de frumoasă. Dar mi se strângea inima de frica dezamăgirii că nu, nu o să fie. Tata a apărut sub vie pășind tăcut. Zâmbea larg și ținea ceva la spate. Da, trebuia să fie o păpușă ca aceea. Trebuia. Însă ce a scos din ascunziș m-a făcut să încremenesc pentru câteva secunde lungi. Ca atunci când își răsese barba pentru prima dată de când îl știam, ca să descopăr cu stupoare un chip roz și mătăsos cu care nu eram deprinsă. Nu. Tata nu îmi cumpărase păpușă. Mi-o adusese pe cea din fereastră.

Anca-Maria

P. S. : Pe urmă, când mi-am mai revenit din încremeneală, am aflat epopeea cadoului și deznodământul ușor trist. Partea bună? - Aveam să mă joc după pofta inimii cu păpușa din fereastră. Partea proastă? - O luase numai cu împrumut. Încercase, încercase s-o cumpere. Nu fusese chip. Nu pentru că vreun copil ar fi zbierat la gândul de a se despărți de ea. Dimpotrivă - fetița mult-invidiată era o "mămică" ușor denaturată. Când tata i-a propus gospodinei să-i ofere bani cât pentru trei păpuși, zgâtia cică începuse să țopăie prin curte și să cânte: "Tlei păpusi, îmi ia tlei păpusi!" Dar n-a vrut gospodina - păpușa din fereastră era cadou de la nașa.

On her way to the river, Anca-Maria stopped each evening in front of a house where, in the window, someone had put a beautiful, beautiful doll. Although quite spoiled and used to get everything she wanted,  this time Anca-Maria knew there was no point in making a fuss. The fascinating doll belonged to someone else. Soon after that, on her tenth birthday, Anca expected a similar doll as a present from her parents. Her heart was thumping as her father made his entrance holding something at his back. Then... shock. No. It was not a similar doll. Father had brought her exactly the doll in the window. 
Eventually the splendour turned out to be only a loan, even if Father had struggled to buy it from its owners, offering an extra-extra price. No way, man! The doll was a present from the godmother.